Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis Guvernului României și Ministerului Finanțelor o plângere prealabilă formulată în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin care acuză „refuzul nejustificat” de a asigura și pune la dispoziție toate fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale restante ale judecătorilor și ale altor categorii profesionale îndreptățite, prevăzute în titluri executorii și scadente în anul 2026. Demersul reprezintă ultimul procedural înaintea unei acțiuni în instanță împotriva Executivului.
În documentul semnat de președinta ÎCCJ, Lia Savonea, instanța supremă cere explicit „punerea la dispoziția Înaltei Curți de Casație și Justiție a tuturor fondurilor necesare pentru plata acestor drepturi salariale restante”, precum și „emiterea actelor administrative și efectuarea tuturor demersurilor bugetare necesare pentru includerea/alocarea integrală a sumelor solicitate”, inclusiv prin rectificare bugetară, dacă va fi cazul. ÎCCJ solicită și „comunicarea unui răspuns expres, motivat în fapt și în drept, în termenul legal”.
Demersul vine pe fondul conflictului tot mai deschis dintre sistemul judiciar și Guvern pe tema banilor câștigați în instanță și neplătiți la termen. Coaliția a decis ca o parte din acești bani să fie redirecționați către pachetul social cerut de PSD.
Primul pas formal către un proces cu Guvernul
Textul plângerii arată fără echivoc că ÎCCJ pregătește terenul pentru o acțiune în contencios administrativ. Instanța supremă avertizează că, „în caz de nesoluționare favorabilă a prezentei plângeri prealabile, ne rezervăm dreptul de a sesiza instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul Legii nr. 554/2004”. Mai mult, ÎCCJ anunță că, dacă acest „refuz nejustificat” persistă, va cere nu doar obligarea autorităților la plată, ci și „despăgubiri, în solidar cu autoritatea publică, pentru prejudiciul cauzat prin întârziere”.
Înalta Curte spune că, în ipoteza neexecutării hotărârii care va fi pronunțată, va solicita „aplicarea mecanismelor coercitive prevăzute de Legea nr. 554/2004, respectiv penalități, amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere și despăgubiri pentru neexecutarea obligației”.
ÎCCJ explică de ce are calitate și interes să acționeze
Instanța supremă își fundamentează poziția și pe Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară. În plângere se arată că, prin art. 142 și art. 162 din această lege, ÎCCJ a preluat atribuțiile privind gestionarea bugetului aprobat pentru cheltuielile de personal ale curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și judecătoriilor, precum și competențele privind salarizarea judecătorilor și aprobarea statelor de funcții. Totodată, legiuitorul a prevăzut „subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției”, inclusiv cele procesuale și cele ce decurg din hotărâri judecătorești și alte titluri executorii.
Pe această bază, ÎCCJ susține că are „legitimare și interes direct” să formuleze plângerea prealabilă, în calitatea sa de ordonator principal de credite din al cărui buget trebuie asigurată plata drepturilor salariale restante ale personalului salarizat.
Cum s-a ajuns aici: eșalonări, re-eșalonări și, în final, necuprinderea banilor în buget
ÎCCJ reface în plângere istoricul legislativ care a dus la actualul conflict. Documentul arată că, în materia plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect drepturi salariale, Guvernul a instituit „succesiv mecanisme de eșalonare și reeșalonare”. Astfel, art. 39 din OUG nr. 114/2018 a prevăzut plata eșalonată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2021, art. VIII din OUG nr. 115/2023 a prevăzut reeșalonarea tranșelor neplătite până la 31 decembrie 2023, iar art. XVIII din OUG nr. 52/2025 a prevăzut expres că tranșele scadente până la 31 decembrie 2025 și neplătite până la data intrării în vigoare a ordonanței „se plătesc în anul 2026”.
Înalta Curte subliniază că această din urmă dispoziție are „caracter imperativ” și „nu a fost abrogată”. În consecință, arată instanța supremă, Guvernul României și Ministerul Finanțelor aveau „obligația legală de a asigura includerea și alocarea în bugetul anului 2026 a sumelor necesare executării acestor obligații de plată”. Or, „necuprinderea acestor sume în bugetul pe anul 2026, precum și diminuarea lor față de necesarul solicitat, reprezintă o încălcare evidentă a propriului cadru normativ adoptat de autoritățile cărora le este adresată prezenta plângere”.
Guvernul nu doar că nu a pus la dispoziție banii, ci a ignorat chiar mecanismul legal pe care tot el l-a construit în anii anteriori.
„Refuz nejustificat” și obligații „certe, lichide și exigibile”
În secțiunea privind obiectul plângerii, ÎCCJ afirmă că este vorba despre un „refuz nejustificat”, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, al Guvernului și al Ministerului Finanțelor de a soluționa favorabil cererile privind includerea și alocarea sumelor necesare achitării drepturilor salariale restante stabilite prin titluri executorii și scadente în anul 2026. Instanța arată că acest refuz rezultă, concret, din „neincluderea integrală a sumelor solicitate în bugetul anului 2026”, „diminuarea sumelor solicitate față de necesarul transmis”, „neasigurarea fondurilor necesare, deși obligația de plată este certă, lichidă și exigibilă” și „nesoluționarea favorabilă a solicitărilor și demersurilor ulterioare, inclusiv a cererilor de rectificare bugetară”.
ÎCCJ invocă statul de drept, CEDO și separația puterilor
Instanța supremă susține că neasigurarea fondurilor necesare executării unor obligații de plată stabilite prin titluri executorii „lipsește de efect util hotărârile judecătorești”, „împiedică ordonatorul principal de credite să-și îndeplinească obligațiile legale” și „afectează încrederea publică în actul de justiție și în autoritatea hotărârilor judecătorești”.
Plângerea prealabilă invocă expres încălcarea dreptului de proprietate și a dreptului la un proces echitabil. ÎCCJ arată că drepturile salariale restante stabilite prin hotărâri judecătorești definitive constituie „bunuri” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar neexecutarea sau executarea excesiv întârziată a unor asemenea hotărâri echivalează cu încălcarea art. 6 din Convenție, sub aspectul dreptului la un proces echitabil în faza executării, și a art. 1 din Protocolul nr. 1, sub aspectul dreptului la respectarea bunurilor. Documentul mai arată că jurisprudența CEDO este „constantă în sensul că statul nu poate invoca lipsa fondurilor pentru a justifica neexecutarea obligațiilor stabilite prin hotărâri judecătorești”.
ÎCCJ mai acuză și încălcarea principiului separației puterilor în stat și a securității raporturilor juridice. „Prin refuzul de a asigura resursele bugetare necesare executării hotărârilor judecătorești, autoritatea executivă ajunge, în fapt, să paralizeze efectele unor hotărâri definitive, ceea ce este incompatibil cu principiul separației puterilor în stat”, se arată în document. Instanța supremă adaugă că succesiunea de eșalonări și reeșalonări, urmată de necuprinderea în buget chiar a sumelor re-reeșalonate pentru anul 2026, încalcă securitatea raporturilor juridice, pentru că creditorii aveau „o așteptare legitimă că măcar termenii ultimului mecanism normativ vor fi respectați”.
ÎCCJ sugerează și o problemă de tratament diferențiat
În plângere apare și un argument suplimentar, care poate complica și mai mult poziția Guvernului. Înalta Curte arată că, „în măsura în care altor ordonatori de credite li s-au asigurat sume pentru drepturi restante, iar pentru bugetul Înaltei Curți de Casație și Justiție aceste sume au fost eliminate sau diminuate, se creează un tratament diferențiat nejustificat, contrar art. 16 din Constituție”.
Dacă Guvernul și Ministerul Finanțelor nu vor răspunde favorabil, următorul pas este aproape anunțat chiar de document - sesizarea instanței de contencios administrativ pentru obligarea autorităților să asigure și să pună la dispoziție fondurile necesare.
Comentează