Incendiul de la Crans-Montana: Şeful pompierilor locali a fost audiat luni de poliţie în calitate de martor

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 16-02-2026 20:56

Article thumbnail

Sursă foto: Antonio Calanni / AP / Profimedia

Şeful pompierilor din staţiunea elveţiană Crans-Montana, unde un incendiu a cauzat moartea a 41 de persoane şi rănirea altor 115 în noaptea de Anul Nou, a fost audiat luni de poliţie în calitate de martor, transmite AFP, conform Agerpres.

David Vocat a intrat în comisariatul central al poliţiei din oraşul Sion pe o uşă secundară, dar a putut fi văzut ulterior în timp ce discuta cu avocatul său Jean-Marie Rothlisberger. El a ieşit din comisariat pentru scurt timp pentru a discuta cu alţi avocaţi, fără a răspunde însă întrebărilor jurnaliştilor.

Audierea şefului pompierilor locali era foarte aşteptată de avocaţii părţilor civile constituite în proces, după dezvăluirile făcute duminică de televiziunea publică elveţiană RTS potrivit cărora un audit efectuat în 2023 a evocat lacune grave în securitatea comunei Crans-Montana în caz de incendii.

''Sunt uimit că acest raport iese la o lună şi jumătate după debutul faptelor, în condiţiile în care comuna ni s-a spus că va colabora pentru adevăr la nivelul justiţiei. Văd din păcate că nu este cazul. Pentru moment, se împlineşte o lună şi jumătate de când sunt audiate numeroase persoane. Au fost multe aşteptări şi multe decepţii'', a declarat Alain Viscolo, avocat al părţilor civile constituite în proces.

Ancheta trebuie să clarifice circumstanţele exacte cu privire la incendiu, la respectarea normelor de securitate de către proprietarii francezi ai barului şi la responsabilităţi.

Autorităţile abilitate din Elveţia au deschis o anchetă pentru omucidere prin neglijenţă, leziuni corporale prin neglijenţă şi incendiere prin neglijenţă pe numele cuplului francez de proprietari ai barului Le Constellation, Jacques şi Jessica Moretti, precum şi pe fostul responsabil al serviciului de securitate din Crans-Montana şi pe predecesorul său, care a renunţat la funcţie în 2024.

Potrivit datelor preliminare ale anchetei, tragedia a fost provocată de artificiile montate pe dopurile sticlelor de şampanie. Aprinse şi ridicate de tineri către tavanul barului, acestea au intrat în contact cu spuma antifonică din plafonul încăperii şi astfel s-a declanşat incendiul ce a cuprins rapid tot barul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri