Un incendiu a izbucnit, marţi, în balconul unui apartament aflat într-un bloc de locuinţe din municipiul Piteşti, 22 de persoane fiind evacuate din clădire, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.
Pompierii de la Detaşamentul Piteşti au intervenit cu două autospeciale de stingere, la faţa locului fiind trimis şi un echipaj SMURD de prim ajutor calificat.
"Incendiul s-a manifestat în interiorul balconului unui apartament, cu degajare mare de fum. Concomitent cu misiunea de stingere şi protejarea celorlalte încăperi, pompierii au acţionat şi pentru evacuarea fumului de pe casa scării", au transmis reprezentanţii ISU Argeş.
Ai fpst evacuate din bloc 22 de persoane
Pompierii au evacuat preventiv din bloc 17 adulţi şi cinci copii.
Echipajul SMURD a asistat o femeie care prezenta atac de panică, dar ulterior ea a refuzat transportul la spital.
"Incendiul este lichidat, iar din primele cercetări, cauza probabilă de izbucnire a incendiului este foc deschis în spaţii închise, de la o candelă aprinsă şi lăsată nesupravegheată", au precizat reprezentanţii ISU Argeş.




























Comentează