Un incendiu a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, într-un apartament dintr-un bloc din municipiul Baia Mare, o persoană intoxicată cu fum fiind transportată la spital, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Oana Alexa Gonczi, potrivit Agerpres.
"Persoana uşor intoxicată cu fum şi în stare de agitaţie a fost transportată la spital", a spus Oana Alexa Gonczi.
Conform acesteia, în momentul sosirii pompierilor la locul intervenţiei, incendiul era deja lichidat de către proprietari, iar 13 persoane s-au autoevacuat din bloc.
La intervenţie s-au deplasat Detaşamentul Baia Mare cu 4 autospeciale şi 2 echipaje SMURD.
Incendiu într-un bloc din Baia Mare - O persoană intoxicată cu fum, transportată la spital
Articole Similare

162
Aceste trei zodii sunt la un pas de o schimbare radicală. Sunt aproape de o decizie care le poate transforma complet viața
162

437
Devine România noul refugiu pentru pensionarii din Vest? Ce i-a luat pe toți prin surprindere
437

126
De ce simțim nevoia să recitim de multe ori fiecare cuvânt înainte de a trimite un mesaj
126

894
'Să aștept ce?' Ministrul Sănătății, reacție fermă după ce a fost acuzat că a generat panică cu privire la incidentul aeronavei HiSky
894

268
Horoscopul zilei de 24 februarie 2026. Peștii caută afecțiune. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
268

2.473
FOTO Coșmarul trăit de o familie de turiști la Predeal. Ce au descoperit în camera de cazare: "Problema nu a fost una izolată"
2.473

1.673
Alexandru Rogobete reacționează la acuzațiile legate de incidentul aeronavei HiSky: "Văd că lucrurile se încing și apar tot felul de comentarii. Că de ce am reacționat, că de ce am vorbit, că de ce nu am așteptat"
1.673

2.177
"Sfidare la adresa unei ţări întregi" - Ministrul Sănătăţii a răbufnit în direct la TV, în scandalul medicilor care profesează în privat în timp ce au program la stat
2.177

1.074
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a explicat principalele ținte din pachetul de relansare economică: Este gândit până în 2032!
1.074

5.344
VIDEO Reacție dură la adresa premierului după ce un jandarm a murit în timpul serviciului: 'Colegii mor la 30, 40, 50 de ani. Bolojan vrea să ne pensionăm la 65 '
5.344

86
VIDEO PS Ambrozie a slujit la Mănăstirea Comana: 'Omul trebuie să se lupte împotriva patimilor'
86

66
VIDEO ÎPS Teodosie, la sfințirea picturii unei biserici din Costinești, unde are loc cel mai mare festival de muzică din România: 'Sfinții acum sunt vii'
66

3.739
Acuzații grave. O cunoscută influenceriță a murit la doar 27 de ani. Tocmai făcuse o operație estetică
3.739

















Comentează