Un incendiu a izbucnit, luni, într-o încăpere de la etajul al doilea al Policlinicii Spitalului Turda, iar o femeia s-a autoevacuat şi apoi a fost dusă la spital, cu suspiciuni de arsuri pe mâini, potrivit Agerpres.
"Am primit un apel care a anunţat faptul că iese fum dintr-o încăpere situată la etajul 2 al Policlinicii din Spitalul Municipal Turda. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale, o autoscară şi un echipaj SAJ. În momentul sosirii la faţa locului pompierii au găsit mai multe încăperi inundate cu fum, în aceste momente se face recunoaşterea de către echipajele de pompieri", se arăta într-o informare iniţială a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj.
Ulterior, ISU Cluj a revenit cu precizări.
"Situaţia constată este următoarea: au ars mai multe deşeuri de materiale plastice dintr-un coş situat într-o încăpere a laboratorului policlinicii din Spitalul Municipal Turda. Arderea acestora a generat degajări puternice de fum în zona laboratorului. O femeie s-a autoevacuat din spaţiile respective, până la sosirea pompierilor, şi a primit îngrijiri de la echipajul SAJ. Aceasta a fost transportată la CPU Turda în stare de conştienţă şi cooperantă, cu suspiciuni de arsuri la nivelul mâinilor şi antebraţelor", au precizat reprezentanţii ISU Cluj.
Conform aceleiaşi surse, flăcările au fost stinse de către angajaţii unităţii medicale cu mijloacele de primă intervenţie, până la sosirea pompierilor, nefiind necesare alte măsuri suplimentare de evacuare.
Incendiu în Policlinica Spitalului Turda - O femeie s-a autoevacuat şi a fost dusă la spital
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

334
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
334

431
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
431

23
O treime dintre români se tem că nu vor avea suficiente venituri la pensie (analiză)
23

2.990
Se conturează o ipoteză în cazul medicului ucis: anchetatorii suspectează că autorul ar putea fi o femeie, dar polițiștii au mai multe variante în lucru
2.990

1.967
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.967

41
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
41

3.380
Drumul scurt dintre audieri și ștreang: Un tânăr din Iași a murit la scurt timp după ce a fost audiat într-un caz vechi de 10 ani
3.380

53
Cal legat și abandonat, fără apă şi hrană, salvat de poliţişti într-o intervenţie de urgenţă
53

6.758
Moment astrologic rar: 'Luna Roz' activează energia succesului - 5 zodii dau lovitura în aprilie
6.758

2.464
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
2.464

57
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
57

66
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
66

2.480
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
2.480
















Comentează