Producţia mondială de peşte şi fructe de mare a crescut puternic în ultimele decenii, susţinută de expansiunea acvaculturii, însă România urmează un trend opus, cu scăderi atât la peştele crescut în ferme, cât şi la capturile din pescuit, potrivit unei analize realizate de Our World in Data.
La nivel global, cererea în creştere pentru produse din peşte şi fructe de mare a pus o presiune tot mai mare asupra stocurilor de peşte sălbatic, iar dezvoltarea acvaculturii - creşterea peştilor în medii controlate - a redus această presiune. În prezent, producţia din acvacultură a depăşit capturile de peşte din mediul natural.
Potrivit analizei, populaţia lumii s-a dublat în ultimii 50 de ani, consumul mediu pe cap de locuitor s-a dublat, iar producţia mondială de peşte şi fructe de mare a crescut de patru ori faţă de acum o jumătate de secol.
Explozia producției globale: ascensiunea acvaculturii
În anii 1960, acvacultura era o activitate de nişă, cu o producţie de numai câteva milioane de tone anual. Ritmul de creştere s-a accelerat la sfârşitul anilor 1980, astfel că în 1990 producţia ajunsese la 17 milioane de tone. În prezent, la nivel mondial se produc peste 100 de milioane de tone de peşte prin acvacultură.
În 2023, ultimul an pentru care există date disponibile, producţia mondială de peşte capturat din mări şi oceane a fost de 88 de milioane de tone, cea mai mare parte provenind din Asia de Est şi regiunea Pacificului, cu 36 de milioane de tone. În acelaşi timp, producţia din acvacultură a urcat la 127 de milioane de tone, de la doar 2 milioane de tone în anii 1960. Capturile de peşte sălbatic nu au mai crescut de la începutul anilor 1990.
Declinul paradoxal al sectorului piscicol din România
În România, însă, evoluţia este inversă. În anii 1960, producţia de peşte din acvacultură era de 13.700 de tone, iar în 2023 a coborât la 11.200 de tone. În perioada comunistă şi chiar la începutul anilor 1990, România depăşea 50.000 de tone de peşte din acvacultură, însă în ultimele trei decenii sectorul a intrat pe un trend descendent. Producţia a scăzut până la 8.000 de tone in 2014, a revenit temporar la circa 13.000 de tone în 2015-2016, iar ulterior a coborât din nou la 11.200 de tone.
Şi pescuitul a urmat o traiectorie similară. Dacă în 1960 România avea o producţie de aproximativ 24.300 de tone, în 2023 aceasta a ajuns la doar 6.613 tone. La finalul anilor 1990, capturile depăşeau 200.000 de tone, în principal din Marea Neagră, însă o parte din flotă a fost vândută sau scoasă din uz, au fost introduse noi reguli, legislaţia s-a modificat, iar activitatea a devenit tot mai puţin atractivă.
Importuri masive și planuri pentru relansarea producției interne
Pe fondul acestui declin, România importă în prezent peste 100.000 de tone de peşte şi produse din peşte, de zece ori mai mult decât exportă, iar producţia internă acoperă doar 13% din consum.
Datele INS arată că, în ultimii ani, consumul total de peşte al românilor s-a menţinut relativ constant, la 6,4 - 6,5 kilograme pe cap de locuitor pe an, echivalentul a aproximativ 122.000 de tone anual.
După orez, unde gradul de autoaprovizionare este de 8%, peştele şi produsele din peşte reprezintă categoria agroalimentară de bază cu al doilea cel mai redus grad de acoperire din producţia locală. Importurile de peşte şi preparate din peşte se apropie de 500 de milioane de euro.
În acest context, autorităţile încearcă relansarea sectorului. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat planuri de dezvoltare a acvaculturii româneşti şi a semnat un memorandum de înţelegere care vizează exportul mai multor produse agroalimentare în China, inclusiv din acest sector.
Comentează