Ministerul Apărării din Rusia a anunţat miercuri că unităţile care şi-au încheiat manevrele militare în peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Moscova în 2014, se întorc în cazărmile în care sunt încartiruite cu titlu permanent, transmite EFE, potrivit Agerpres.
"Unităţile din districtul militar Sud care şi-au încheiat participarea la exerciţiile tactice în poligoane din peninsula Crimeea se îndreaptă cu trenul către locurile de încartiruire permanentă", a informat Ministerul Apărării rus într-un comunicat.
Totodată, potrivit Reuters, ministerul rus a publicat un video cu o coloană de echipament militar rusesc şi de trupe care părăsesc Crimeea.
Pe de altă parte, ministrul apărării ucrainean Oleksii Reznikov a declarat miercuri că ultimele evaluări privind ameninţările nu conţin "nimic neaşteptat" şi sunt concordante cu opiniile anterioare, transmite Reuters.
Într-o intervenţie televizată, Reznikov a afirmat că forţele armate ucrainene continuau manevrele militare la nivel naţional, la care urmează să ia parte şi ataşatul militar al Belarusului, stat vecin aliat al Rusiei, dar care a dat asigurări Kievului că, dinspre teritoriul său, nu există niciun fel de ameninţare militară.
Reznikov a mai spus că va participa joi la o "reuniune virtuală" cu miniştrii apărării ai ţărilor NATO.
În ziua în care era anunțată invazia Ucrainei, Rusia anunță noi retrageri de trupe
București
8°C
Articole Similare

15
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
15

431
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
431

989
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
989

1.226
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
1.226

1.554
Scandal la ANAF - peste 200 de mașini confiscate au dispărut. Șeful Fiscului: 'Nu pot să confirm și nici să infirm / Suntem în plin proces de inventar'
1.554

1.643
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
1.643

2.928
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
2.928

1.856
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
1.856

654
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
654

1.697
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
1.697

696
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
696

2.399
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
2.399

1.132
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
1.132
















Comentează