Coreea de Nord a anunţat luni că testul unui lansator de rachete, efectuat duminică, a fost un succes, transmite agenţia de stat KCNA, preluată de Yonhap, potrivit dpa.
Sistemul de dimensiuni "super-mari" pentru lansări multiple va fi trimis în curând unităţilor militare, afirmă sursa citată, adăugând că scopul testului a fost în primul rând verificarea specificaţiilor tehnice şi tactice.
Coreea de Nord a lansat duminică două rachete, aparent cu rază scurtă de acţiune, către Marea Japoniei, au semnalat oficialităţi de la Seul. Potrivit statului major interarme sud-coreean, tirul a pornit din oraşul Wonsan de pe coasta de est; rachetele au atins la o altitudine maximă de circa 30 de kilometri şi au ajuns la o distanţă de aproximativ 230 de kilometri. Agenţia japoneză Kyodo a menţionat o distanţă de 250 de kilometri.
A fost al patrulea test cu rachete efectuat în martie de regimul de la Phenian, după o pauză de trei luni.
ONU a interzis Coreei de Nord testarea rachetelor balistice şi a impus ţării sancţiuni internaţionale pentru descurajarea programului de înarmare cu rachete capabile să transporte arme atomice.
În 2019, Phenianul a acordat Statelor Unite termen până la sfârşitul anului pentru o ofertă de ridicare a sancţiunilor şi a ameninţat cu un "cadou de Crăciun". Afirmaţia a fost interpretată ca un anunţ că vor avea noi teste dacă Washingtonul nu se va conforma. La 1 ianuarie anul acesta, liderul nord-coreean Kim Jong Un a afirmat că ţara sa va dispune în curând de "o nouă armă strategică", reaminteşte Yonhap.
În plină pandemie Coreea de Nord anunță testarea cu succes a unui lansator de rachete
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

3
VIDEO Cea mai mare dronă de transport din lume a efectuat primul zbor de probă
3

11
Negocieri de pace pentru Iran - Ministrul pakistanez de externe merge la Beijing
11

25
VIDEO Statele Unite au lansat un atac asupra unui important depozit de muniţii din Isfahan
25

1.738
Anunțul care dă de gândit și României! Rubio: „SUA ar putea să-şi reevalueze poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran”
1.738

24
Războiul din Iran accelerează tranzițiala energia verde: europenii cumpără panouri solare
24

1.421
Schimbare istorică în regiune: Cum a reușit Ungaria să depășească România la rezervele de aur
1.421

38
Israelul investighează atacurile din Liban care au ucis trei "Căşti Albastre"
38

62
VIDEO Un important port de la Marea Baltică, avariat într-un atac cu drone care a vizat nord-vestul Rusiei
62

2.714
Statele din Golf îi cer lui Trump să continue loviturile asupra Iranului: O oportunitate istorică de a paraliza odată pentru totdeauna teocrația de la Teheran
2.714

52
Organizaţia Human Rights Watch condamnă recrutarea de copii de către Gardienii Revoluţiei în Iran
52

31
Mai multe pene de curent în Teheran după explozii în estul şi vestul capitalei
31

1.160
Cum a ajuns Pakistanul un mediator improbabil în războiul din Iran - Jocuri diplomatice neconvenționale
1.160

84
Conflictul energetic continuă, dar Ucraina e gata să facă pasul spre pace: Armistițiu de Paște propus de Zelenski
84
















Comentează