Preşedintele rus Vladimir Putin l-a felicitat pe Mihail Gorbaciov, primul şi ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice, cu ocazia împlinirii a 91 de ani, informează TASS.
Într-o telegramă publicată miercuri pe site-ul Kremlinului, Putin a evidenţiat rolul jucat de Mihail Gorbaciov în istoria ţării sale. "Aţi câştigat o mare şi bogată experienţă de viaţă, pe merit vă bucuraţi de o mare autoritate şi recunoaştere. Ne bucurăm că astăzi activitatea dvs. multilaterală contribuie la realizarea proiectelor sociale, caritabile, dezvoltării cooperării umanitare internaţionale", a subliniat Putin în felicitarea sa, urându-i lui Gorbaciov sănătate şi energie spirituală.
Cea mai importantă moştenire a lui ''Gorbi'', aşa cum este el cunoscut în Occident, este faptul că a pus capăt cursei înarmării dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite şi, prin urmare, Războiului Rece. Însă indiferent de ceea ce face sau spune, pe Gorbaciov îl urmăreşte dezintegrarea URSS, la 25 decembrie 1991. Sunt multe persoane în Rusia care continuă să-l considere personal responsabil pe Gorbaciov de ceea ce actualul preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin, a numit ''cea mai mare catastrofă a secolului al XX-lea''.
Nostalgicii comunismului sunt mereu dispuşi să-l acuze de trădare, iar în prezent pe reţelele sociale din Rusia circulă materiale video despre consecinţele funeste pentru cetăţeni ale prăbuşirii URSS.
Însă Gorbaciov nu şi-a schimbat punctul de vedere. El continuă să creadă că o reformare a Uniunii Sovietice era posibilă, însă decizia liderilor rus, ucrainean şi belarus de a semna actul de deces al statului totalitar la finele anului 1991 a făcut această misiune imposibilă.
În 2014, îtr-un interviu pentru The Sunday Times acordat la scurt timp după anexarea ilegală a peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, Gorbaciov declara că, dacă el ar mai fi fost la putere, "Uniunea Sovietică încă ar fi existat şi Crimeea ar fi făcut parte din ea'. "Întotdeauna susţin voinţa liberă a poporului, iar cei mai mulţi din Crimeea au dorit să se reunească cu Rusia', a spus atunci ultimul lider al URSS, făcând referire la aşa-zisul referendum prin care preşedintele rus Vladimir Putin a justificat anexarea Crimeei.
În prezent, Gorbaciov pledează pentru ''o maximă cooperare'' între fostele republici sovietice, inclusiv prin intermediul integrării economice.
În plin război cu Ucraina, Vladimir Putin i-a scris lui Mihail Gorbaciov: 'Pe merit vă bucuraţi de o mare autoritate şi recunoaştere'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

342
România se pregătește de un mega proiect: Vom circula la viteze cum în prezent nici nu ne putem imagina
342

360
Legea lui Putin - Rusia trimite cu forța la psiholog femeile care nu vor să aibă copii. Și bărbații care nu se reproduc sunt obligați să meargă la consult
360

808
Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii Asia Express! A fost dezvăluită locația sezonului 9 al emisiunii de la Antena 1
808

1.914
Ministerul Energiei a prezentat cel mai negru scenariu: cât rezistă România fără combustibil / Ce urmează pentru deblocarea crizei carburanților
1.914

2.090
Sondaj cu cifre dezastruoase pentru Donald Trump: Atinge un nivel minim, cu puțin timp înainte de alegeri
2.090

1.186
Bolojan nu a luat măsuri! Pâinea se va scumpi iar, din cauza crizei carburanților: Motorina poate sălta la 15 lei
1.186

2.599
Cristian Tudor Popescu: 'PSD joacă bolșevic, minte cu empatia, iar Trump trebuie să plece din NATO'
2.599

2.535
Rareș Bogdan bate cu pumnul în masă în criza carburanților: „Interveniți acum până nu e prea târziu. Toți fac ceva!! Ce mai așteptăm?”
2.535

4.935
SURSE Ilie Bolojan a convocat ședință de Guvern: Reuniune la Palatul Victoria, după meciul de categorie grea din Parlament
4.935

3.863
Cine sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun. Cum va aplica Guvernul decizia agreată în coaliție (surse)
3.863

1.774
ANAF începe controale în benzinăriile din România: Urmează dosare penale dacă prețurile au fost umflate artificial
1.774

1.801
SURSE DNA calcă din nou peste UBER și Bolt - Combinațiile companiilor de transport călători ar fi prejudiciat statul cu 61 de milioane de lei
1.801

6.675
Guvernul de la Oslo ordonă tuturor municipalităților să se pregătească pentru război: Situația de securitate din Europa este cea mai gravă de la Al Doilea Război Mondial
6.675
















Comentează