O nouă lege prin care se creează un registru naţional al infractorilor sexuali şi se accelerează judecarea cazurilor de viol şi alte abuzuri sexuale asupra femeilor sau a copiilor a fost promulgată marţi de preşedintele pakistanez Arif Alvi, transmite AFP preluat de agerpres.
Conform noii legi ce va fi ratificată de parlament, dar care intră în vigoare imediat, instanţe speciale vor fi responsabile pentru a judeca în termen de maxim patru luni cazuri de viol şi de abuz sexual comise la adresa femeilor sau a copiilor.
"Legea va contribui la accelerarea procesării cazurilor de abuz sexual asupra femeilor şi copiilor", se arată într-un comunicat al preşedinţiei pakistaneze.
Legea a fost adoptată după ce, în septembrie, o mamă a fost violată de o bandă în faţa copiilor acesteia, în apropierea unei autostrăzi, ceea ce a stârnit sentimente puternice în toată ţara şi a generat apeluri la înăsprirea pedepselor pentru infracţiunile sexuale ale căror victime sunt femeile şi copiii.
Un oficial al poliţiei a lăsat să se înţeleagă că victima s-a făcut responsabilă pentru acest viol, susţinând că femeia a condus noaptea pe autostradă fără a fi însoţită de un bărbat.
În fiecare zi în Pakistan se înregistrează 11 violuri, potrivit datelor oficiale. Autorităţile recunosc însă că numărul real este mult mai mare.
În Pakistan a fost promulgată o lege ce accelerează judecarea cazurilor de viol în urma unui scandal
București
9°C
Articole Similare

369
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
369

30
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
30

995
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
995

49
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
49

1.471
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
1.471

2.520
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.520

1.477
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.477

49
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
49

2.194
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.194

38
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
38

1.977
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.977

74
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
74

79
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
79
















Comentează