Duminică la ora 7.00 (aceeaşi ca ora României) în Grecia s-au deschis urnele pentru alegerile parlamentare anticipate, în urma cărora, potrivit sondajelor, premierul Alexis Tsipras va pierde puterea, transmit agenţiile de presă internaţionale potrivit Agerpres.
Pe listele electorale sunt înscrişi 9.903.864 de cetăţeni, precizează AFP. Urnele se vor închide la ora 19.00.
Potrivit Reuters, alegerile sunt în bună măsură o confruntare între doi lideri: Tsipras, în vârstă de 44 de ani, liderul partidului radical de stânga Syriza, şi conservatorul Kyriakos Mitsotakis, 51 de ani, reprezentantul partidului Noua Democraţie şi descendentul unei familii celebre de politicieni greci.
Tsipras a ajuns în fruntea guvernului de la Atena în 2015, promiţând că va pune capăt austerităţii la care Grecia a fost obligată de creditorii internaţionali, în urma crizei financiare declanşate în 2010. Alegătorii nu îi vor ierta promisiunile neîndeplinite şi măsurile fiscale nepopulare impuse de Uniunea Europeană, apreciază AFP. Şi acordul pe care l-a încheiat cu Republica Macedonia de Nord privind denumirea acestei ţări ex-iugoslave este nepopular în rândul grecilor, deşi a fost apreciat la Bruxelles.
Mitsotakis speră să calce pe urmele tatălui său, fostul prim-ministru Konstantinos Mitsotakis. Noua Democraţie este cotată în sondaje cu un avans de 10% în opţiunile alegătorilor, ceea ce i-ar asigura majoritatea absolută în parlament
În Grecia au început alegerile parlamentare anticipate - Alexis Tsipras va pierde puterea, potrivit sondajelor
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.278
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
1.278

2.782
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
2.782

213
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
213

6.072
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
6.072

79
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
79

6.507
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
6.507

2.556
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
2.556

75
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
75

2.906
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.906

89
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
89

6.957
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
6.957

79
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
79

75
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
75
















Comentează