Belgia a decis miercuri să amâne administrarea vaccinului Johnson & Johnson, care trebuia să înceapă vineri, potrivit unui comunicat al autorităţilor din domeniul sănătăţii, transmite AFP preluat de agerpres.
Guvernul belgian doreşte să aştepte avizul Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), care urmează să se pronunţe săptămâna viitoare asupra acestui vaccin a cărui utilizare a fost suspendată în Statele Unite şi Africa de Sud ca urmare a apariţiei neobişnuite a unor cheaguri de sânge, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Belgia.
Laboratorul a decis să întârzie implementarea în Europa a vaccinului său anti-COVID-19 Janssen cu doză unică.
Acesta a fost al patrulea vaccin care a obţinut autorizaţia din partea EMA luna trecută.
Belgia a primit luni o primă tranşă de 36.000 de doze ale vaccinului Johnson & Johnson.
"Ca urmare a aprovizionării limitate din aprilie, această decizie (amânarea) nu va avea un impact semnificativ pe termen scurt asupra strategiei de vaccinare din ţara noastră", a precizat comunicatul de presă al Conferinţei interministeriale privind sănătatea publică, care reuneşte în jurul ministrului sănătăţii Frank Vandenbroucke omologii săi din entităţile federaţiei.
La rândul său, Franţa, a anunţat miercuri că vaccinul Johnson & Johnson va fi administrat persoanelor cu vârsta de peste 55 de ani, aşa cum este deja cazul pentru vaccinul AstraZeneca.
În Belgia Administrarea vaccinului Johnson & Johnson a fost amânatăo săptămână pentru teste suplimentare
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

13
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
13

20
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
20

196
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
196

387
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
387

26
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
26

419
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
419

362
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
362

515
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
515

672
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
672

1.102
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.102

61
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
61

850
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
850

39
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
39
















Comentează