Numărul sirienilor care au primit cetăţenie germană s-a triplat în 2021 faţă de 2020, arată date publicate vineri, potrivit Agerpres
Reuters precizează că mulţi dintre cei care s-au refugiat din Siria în perioada 2014-2016 au îndeplinit criteriile de eligibilitate pentru cetăţenie impuse de Germania.
Numărul total de străini naturalizaţi în Germania a crescut anul trecut cu 20%, ajungând la circa 131.600, a comunicat Oficiul Federal de Statistică. Circa 19.100 dintre ei au fost sirieni.
După ce fostul cancelar Angela Merkel a relaxat condiţiile de acces, în Germania au ajuns sute de mii de migranţi, refugiaţi din cauza sărăciei şi războaielor din Orientul Mijlociu şi din alte regiuni, reaminteşte Reuters.
În general, străinii trebuie să locuiască în Germania cel puţin opt ani înainte de a primi cetăţenia. Majoritatea sirienilor s-au calificat însă mai rapid, în medie după 6,5 ani, făcând dovada că sunt foarte dornici să se integreze - de exemplu, prin învăţarea temeinică a limbii germane şi prin angajamentul civic, arată Oficiul.
În 2021 s-a înregistrat un record de naturalizări anticipate - aproape 12.400, din care 43% sirieni.
Se aşteaptă ca numărul lor să crească şi în 2022. La începutul anului, 449.000 de cetăţeni sirieni - de patru ori mai mulţi decât la începutul lui 2021 - aveau reşedinţa în Germania de cel puţin şase ani.
În 2021 au primit cetăţenie germană de trei ori mai mulţi sirieni decât în 2020
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

5
Trump insistă pentru grațierea lui Netanyahu - Atacuri la adresa lu Itzhak Herzog
5

15
Iranul ar fi minat Strâmtoarea Ormuz (surse)
15

953
Viktor Orban și familia sa, amenințați cu moartea de un fost spion al Ucrainei: 'Toată lumea este bine, dar există o limită'
953

2.018
Presa greacă explică planurile Israelului în Iran: Au în vedere un scenariu de tip Ceaușescu în România, în 1989
2.018

65
VIDEO Valul de atacuri aeriene în Iran a lovit zeci de sedii ale regimului și soldați la sediul IRGC
65

119
Raport: ”Discursul urii rasiste” al lui Trump alimentează încălcări grave ale drepturilor omului în SUA
119

1.723
Rușii își pierd încrederea în Putin - Un lider slab și prea îngăduitor
1.723

2.901
Trump anunță când se va termina războiul din Iran: Nu a mai rămas nimic de bombardat
2.901

106
Conflictul din Orientul Mijlociu - Cel puţin 25 de atacuri iraniene au vizat situri americane
106

7.174
Un avion F-15 american ar fi fost doborât la sud de Teheran: ”Niciun avion de vânătoare să nu se mai poată apropia vreodată”(amiral iranian)/ Planuri pentru scufundarea navelor americane
7.174

95
O delegație a guvernului maghiar s-a dus în Ucraina pentru a evalua conducta Drujba
95

2.776
Dosarul Epstein zgudie guvernul de la Londra - Care ar fi fost rolul lui Nigel Farage
2.776

78
SUA şi Iranul se ameninţă reciproc cu atacuri asupra porturilor din zona Strâmtorii Ormuz
78

















Comentează