Cunoscutul impresar Cătălin Sărmășan, care îi reprezintă printre alții și pe Cătălin Cîrjan, David Miculescu sau Dennis Politic, a fost suspendat pentru un an de Federația Română de Fotbal pentru implicarea în pariuri sportive. De asemenea, a fost amendat și cu 150.000 de lei. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată de Comisia de Recurs.
Departamentul de Integritate a arătat că Sărmășan se ocupa cu această activitate de mai mult timp, ridicând semne serioase de întrebare cu privire la integritatea competițiilor în care impresarul este implicat, notează Prosport.
Cătălin Sărmășan paria pe meciuri din Superliga, Liga 2, Liga 3 sau Cupa României
Se pare că acesta avea din anul 2012 cont pe o platformă e pariuri din străinătate, iar în ultimii cinci ani a fost foarte activ. Ar fi pariat pe peste 5.000 de evenimente sportive, care nu au fost neutre sau externe. Este vorba despre un rulaj de aproximativ două milioane de euro.
Cătălin Sărmășan paria pe meciuri din Superliga, Liga 2, Liga 3 sau Cupa României în care au jucat și fotbaliști care aveau contracte cu el.
Unii cred chiar că acesta aduna informații prin cluburi sau prin jucătorii pe care îi reprezintă.
„Mai mulți impresari sunt anchetați după ce ar fi fost descoperiți având conturi pe platforme de pariere din țară și din străinătate”, sunt anchetați de către Comisia de Integritate, potrivit sursei citată mai sus.

Impresarul ar putea să rămână fără licență
Codul de Etică al FIFA interzice impresarilor implicarea, direct sau indirect, în pariuri, jocuri de noroc, loterii sau alte activități similare.
Cei care încalcă regulile pot să fie suspendați până la trei ani.
Ce jucători impresariază Cătălin Sărmășan
Alexandru Roșca (Dinamo)
Andrei Gheorghiță (Universitatea Cluj)
Andrei Mărginean (Dinamo)
Andrei Sfaiț (CFR Cluj)
Cătălin Cîrjan (Dinamo)
Cătălin Vulturar (Rapid)
Claudiu Micovschi (FC Argeș)
David Miculescu (FCSB)
Dennis Politic (FCSB)
Omar El Sawy (Universitatea Cluj)
Răzvan Oaidă (Universitatea Cluj)
Zoran Mitrov (FC Botoșani)





























Comentează