Sociologul american Immanuel Wallerstein, considerat una dintre personalităţile tutelare ale mişcării altermondialiste, celebru pentru lucrările sale care au continuat tezele istoricului francez Fernand Braudel, a murit la vârsta de 88 de ani, au anunţat luni reprezentanţii editurii franceze Decouverte, citaţi de AFP potrivit Agerpres.
"Am aflat ieri (duminică, n.r.) cu tristeţe despre moartea lui Immanuel Wallerstein, creatorul şi principalul promotor al 'sociologiei istorice' din Statele Unite, decedat pe 31 august. Marxist heterodox, el a conceput o lectură adecvată a capitalismului şi a dezvoltării acestuia", se afirmă într-un mesaj publicat de editura Decouverte pe contul său oficial de Twitter.
Cercetător la Universitatea Yale, economist, istoric şi sociolog, profesor la mai multe universităţi de prestigiu, Immanuel Wallerstein a fost director de studii la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales (EHESS) din Paris.
Francofon, el şi-a început cariera de sociolog la jumătatea anilor 1950, interesat de Africa de Vest post-colonială. A fost una dintre primele personalităţi ale lumii care au anticipat agravarea conflictului mondial nord-sud în plină perioadă a Războiului Rece.
Immanuel Wallerstein a creat conceptul de "sistem-mondial" (în linia conceptului de "economie-mondială" formulat de Braudel) şi prin aceasta a fost unul dintre pionierii studiilor despre efectele mondializării. Intelectual angajat şi de stânga, nu ezita să participe la adunări ale mişcării altermondialiste, precum Forumul social mondial, organizat la Porto Alegre în 2001.
Potrivit teoriilor sale, unul dintre efectele expansiunii "sistemului-mondial" este creşterea continuă a mercantilizării lucrurilor, inclusiv a mâinii de muncă umane.
Printre principalele opere ale sale traduse în franceză se află volume precum "Comprendre le monde", "Le capitalisme historique" şi "Race, nation, classe" (scris în colaborare cu filosoful Etienne Balibar).
Immanuel Wallerstein comenta cu regularitate evenimentele de actualitate (precum incendiul de la catedrala Notre-Dame din Paris) pe blogul său. În cel mai recent mesaj de pe blog, ce datează din 1 iulie, Immanuel Wallerstein preciza că acela urma să fie ultimul său text online. "Nimeni nu trăieşte veşnic şi îmi este imposibil să continui să mai fac astfel de comentarii", scria el
Immanuel Wallerstein, personalitate a altermondialismului, a murit la vârsta de 88 de ani
București
16°C
Articole Similare

21
Britney Spears s-a internat voluntar într-un centru de reabilitare: A recunoscut că are probleme cu alcoolul și drogurile
21

54
Britney Spears s-a internat voluntar într-un centru de tratament, la 5 săptămâni după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului
54

114
VIDEO ÎPS Teodosie a adus Sfânta Lumină de pe Marea Neagră: 'Să ne bucurăm și în anul acesta și să alungăm frica toată care a cuprins pe mulți'
114

69
VIDEO PS Ambrozie a slujit la Mănăstirea Comana în noaptea de Înviere
69

111
Tot mai mulți tineri depind financiar de părinți. Specialiști: ajutorul trebuie să aibă reguli
111

140
VIDEO Mii de credincioși s-au strâns la Mănăstirea Comana, în noaptea de Înviere, unde a slujit PS Ambrozie, episcopul Giurgiului
140

56
Vietnam îl invită pe papa Leon al XIV-lea într-o vizită oficială
56

6.299
CTP răstoarnă simbolistica Paștelui: 'Este o celebrare a lui Irod / Credincioșii ar trebui să mănânce doar lăcuste, miere și semințe'
6.299

4.531
VIDEO Destinația din Europa care rivalizează cu Grecia: Mult mai ieftină și la doar câteva ore de România, încă necunoscută turiștilor
4.531

56
VIDEO Sabrina Carpenter îşi cere scuze pentru că a confundat un cântec tradiţional arab cu un yodel în timpul concertului de la Coachella
56

5.722
Noi detalii în cazul furtului tezaurului dacic de la Muzeul Drents: unul dintre suspecți refuză o înțelegere. Ce motiv a invocat
5.722

87
Patriarhul Daniel în predica de la Înviere: Această "Sărbătoare a Sărbătorilor" luminează şi orientează întreaga viaţă a Bisericii
87

75
IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, la slujba de Înviere, mesaj despre pace şi responsabilitate într-un context global tensionat
75
















Comentează