Jucătoarea poloneză Iga Swiatek, numărul unu mondial, a afirmat ă WTA trebuie să-şi intensifice eforturile pentru a reduce diferenţele între sexe în privinţa premiilor în bani oferite în circuitele profesioniste de tenis, informează L'Equipe.
Dacă cele patru turnee de Mare Şlem au luat deja măsuri în această privinţă iar premiile sunt egale la feminin şi masculin, nu la fel stau lucrurile în cazul celorlalte competiţii WTA. Anul trecut în luna iunie, Financial Times a prezentat un raport conform căruia circuitul ATP le-a oferit în 2022 jucătorilor premii cu 75% mai mari la turneele sale, comparativ cu cele din circuitul feminin, cu excepţia celor de Grand Slam, acesta fiind cel mai mare decalaj începând din 2001.
Aflată la Dubai cu ocazia competiţiei feminine din Emirate, Swiatek a afirmat că una dintre priorităţile WTA, organizaţie care împlineşte 50 de ani în 2023, ar trebui să fie aceea de a se asigura că turneele sunt mai atractive pentru jucătoare, parteneri, organizatori şi fani.
"Evident, mi-aş dori să văd că WTA se dezvoltă comercial, devine mai populară, reduce diferenţa faţă de ATP în ceea ce priveşte premiile şi atrage fani", a declarat Swiatek.
"Tenisul nostru aduce aceleaşi emoţii ca şi cel al bărbaţilor. Există ceva ce poţi găsi în tenisul feminin, pe care nu îl vei găsi în circuitul masculin. După ce am auzit timp de câţiva ani că nu suntem constante, acum suntem. Sunt jucătoare de top care evoluează foarte bine în majoritatea turneelor", a adăugat poloneza.
Americanca Jessica Pegula, numărul trei mondial şi membră a Consiliului Jucătorilor WTA, s-a făcut ecoul lui Swiatek. "Sper să putem continua să facem presiune pentru ca premiile să fie aceleaşi pentru toate evenimentele şi pentru ca competiţiile noastre să fie prezente mai mult la televizor", a spus jucătoarea din Statele Unite.
Iga Swiatek pune presiune asupra WTA pentru egalizarea premiilor în circuitul profesionist
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

446
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
446

39
Rugbist suspectat de sinucidere, diagnosticat post-mortem cu o afecțiune la cap
39

36
Gică Popescu, sfat pentru cumnatul Hagi: Dacă nu acum, atunci când?
36

23
Bianca Andreescu, out de la Charleston
23

30
Ucraina cere ca CIO să analizeze statutul 'neutru' al sportivilor ruşi
30

54
Damir Dzumhur, deranjat de spectatori la Țiriac Open. Printre aceștia ar fi fost și Marius Șumudică
54

82
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
82

15
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
15

61
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
61

78
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
78

116
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
116

45
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
45

2.513
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.513
















Comentează