Hidroelectrica şi STJ Advisors Group Limited au semnat contractul de prestări servicii de consultanţă pentru piaţa de capital de tip "Equity Advisor", oferta câştigătoare fiind în valoare de 950.000 euro potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Hidroelectrica, contractul a fost semnat marţi, 19 mai, iar serviciile ofertate de STJ Advisors Group Limited vizează pregătirea şi asistenţă în derularea IPO Hidroelectrica. Contractul a fost atribuit în urma derulării unei proceduri de achiziţie publică la care au participat trei operatori economici, oferta câştigătoare fiind în valoare de 950.000 euro, faţă de 1.752.500 euro buget estimat.
"Avem astăzi completă echipa de consultanţi care să ne fie alături în faza de pregătire a procesului de listare la bursă a Hidroelectrica, iar la finalul acestei etape vom contracta serviciile unui intermediar autorizat sau consorţiu de listare în vederea derulării IPO-ului. Am propus acţionarilor o strategie investiţională actualizată care presupune realizarea de proiecte în valoare de 26 de miliarde de lei până în anul 2030. Sumele obţinute din IPO vor contribui cu siguranţă la accelerarea ritmului de dezvoltare al companiei, fiind una dintre sursele de finanţare esenţiale ale investiţiilor pe care Hidroelectrica doreşte să le iniţieze în perioada următoare. Ne dorim ca Hidroelectrica să fie pilonul central pe care sistemul energetic naţional să se sprijine în tranziţia către o energie curată, aşa cum este prevăzut în Pactul Ecologic European - Green Deal", a declarat preşedintele directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea.
Potrivit lui Badea, în ceea ce priveşte alegerea momentului oportun pentru IPO-ul Hidroelectrica, acesta urmează să fie stabilit ulterior, "astfel încât listarea să aducă beneficii maxime acţionarilor companiei".
Hidroelectrica este lider în producţia de energie electrică şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional, fiind o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicaţii în siguranţa naţională.
Hidroelectrica are în exploatare 209 centrale hidroelectrice, cu o putere instalată totalizând 6.482 MW.
În spiritul direcţiilor europene de decarbonizare stabilite prin Green Deal, compania şi-a actualizat de curând strategia investiţională, proiectele de dezvoltare incluzând realizarea de parcuri solare, eoliene on-shore şi off-shore, dezvoltarea de reţele de încărcare a automobilelor electrice, realizarea de construcţii hidro-energetice pe fluviul Dunărea, construcţia unei staţii de obţinere a hidrogenului prin electroliză etc.
Hidroelectrica a desemnat consultantul pentru listarea la bursă
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

60
Roxana Mînzatu anunță revoluție la nivelul UE: Trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini!
60

1
Șeful Nuclearelectrica: "Orice fel de electricitate are nevoie de ajutoare de stat, de la energiile regenerabile la energia nucleară"
1

722
Se scumpesc țigările: Guvernul a crescut acciza cu peste 50 de lei
722

34
Sebastian Burduja: "Nu ne putem permite să depindem de resurse energetice sau de coridoare energetice care nu sunt sub controlul nostru"
34

33
ANSVSA, discuţii cu Ambasada SUA pentru deschiderea pieţei americane către carnea procesată de ovine din România
33

46
Directorul general al Hidroelectrica: Centralele hidroelectrice nu sunt suficient susţinute în Europa; Procedurile devin din ce în ce mai birocratice
46

19
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de marţi în creştere
19

34
Şeful Airbus Helicopters cere Europei să rămână unită în domeniul apărării: "Cooperarea europeană este răspunsul, dar există condiţii care trebuie îndeplinite"
34

3.022
DOCUMENT | România pompează puternic bani în două proiecte strategice diferite care schimbă conexiunea cu UE și frontiera estică
3.022

37
ANRE, sub presiune din cauza crizei energetică: miliarde de lei încă de decontat
37

26
Consiliul Judeţean Prahova cere 32 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru securizarea surselor de apă şi modernizarea sistemului de alimentare
26

65
FOTO Între randament pe hârtie și realitate: AXXIS Nova Resort & SPA - cum arată un proiect imobiliar, în prima linie la mare, care livrează
65

20
Aproximativ 400 de mineri vor fi disponibilizați odată cu închiderea CET Govora
20
















Comentează