Polonia va reduce taxele pentru benzină, gaze naturale şi electricitate şi, de asemenea, va distribui bani gospodăriilor, în cadrul unui program în valoare de până la 10 miliarde de zloţi (2,54 miliarde de dolari) destinat să îi ajute pe polonezi să facă faţă inflaţiei ridicate, a declarat joi premierul Mateusz Morawiecki, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Rata inflaţiei în cea mai mare economie din Europa emergentă a atins un nivel fără precedent în ultimele două decenii. Aceasta a afectat bugetele gospodăriilor, o problemă pentru Guvernul de la Varşovia care se laudă cu faptul că a majorat puterea de cumpărare a cetăţenilor obişnuiţi prin ajutoare sociale generoase şi creşterea salariului minim.
"Guvernul polonez acţionează pentru a diminua, pentru a crea un tampon împotriva acestei creşteri a inflaţiei", a spus joi premierul Mateusz Morawiecki, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, acciza la benzină va fi redusă până la nivelul minim permis de Uniunea Europeană, timp de cinci luni, începând cu data de 20 decembrie. De asemenea, Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) la gaze naturale va fi redusă şi ea, de la 23% până la 8%, începând din luna ianuarie şi până în luna martie. Similar, TVA la energie electrică va fi diminuată în primele trei luni ale anului următor, de la 23% până la 5%.
Suplimentar, gospodăriile poloneze vor primi sprijin financiar sub forma unor plăţi care vor depinde de venit şi care vor fi făcute în două tranşe pe parcursul lui 2022.
Guvernele din Europa şi din întreaga lume se confruntă cu presiuni similare din partea inflaţiei, ca urmare a creşterii preţurilor globale la energie şi a perturbărilor apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare din cauza pandemiei de coronavirus şi a carantinelor impuse pentru a opri răspândirea virusului.
Guvernul de la Varșovia va reduce taxele pentru a atenua impactul inflaţiei
București
7°C
Articole Similare

50
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
50

32
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
32

26
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
26

288
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
288

472
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
472

33
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
33

468
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
468

409
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
409

547
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
547

685
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
685

1.134
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.134

64
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
64

853
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
853
















Comentează