Mai multe organizaţii nonguvernamentale, printre care Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe) şi ActiveWatch, cer Avocatului Poporului, Renate Weber, sesizarea Curţii Constituţionale a României (CCR) cu excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 16/2022 pentru modificarea unor prevederi din Legea privind transparenţa decizională în administraţia publică.
Potrivit scrisorii care a fost înaintată Avocatului Poporului de reprezentanţii organizaţiilor şi care a fost citată, vineri, de AGERPRES, "modul total lipsit de transparenţă" în care a fost făcută modificarea legii, prin OUG, contravine standardelor minime de consultare, afectând dreptul cetăţenilor la informare.
Reprezentanţii ONG-urilor care au semnat scrisoarea sunt de părere că OUG nr. 16/2022 a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor din Constituţie potrivit cărora ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. O lege care vizează asigurarea cadrului legal pentru transparenţa şi implicarea publicului a fost aprobată fără să fi fost pusă măcar pe agenda publică a şedinţei de Guvern, fără avizul Consiliului Economic şi Social, fără niciun fel de informare publică, atrag atenţia sursele citate.
Reprezentanţii ONG-urilor semnatare ale scrisorii şi-au exprimat înţelegerea pentru "situaţia excepţională" în care se află România, însă consideră că acest aspect nu poate fi folosit ca pretext pentru a legifera în afara situaţiilor de urgenţă, justificate ca atare.
Modificarea Legii nr. 52/2003 nu poate fi considerată o reglementare ce nu poate fi amânată, au subliniat sursele citate.
"Nu în ultimul rând, vă rugăm să analizaţi prevederile OUG 16/2022, din perspectiva principiului previzibilităţii şi clarităţii normelor, aşa cum acesta îşi găseşte expresia în prevederile art.1 alin. (5) din Constituţie şi cum a fost dezvoltat într-o bogată jurisprudenţă constituţională. În repetate rânduri, în deciziile sale, Curtea Constituţională a statuat că claritatea şi previzibilitatea normei trebuie să caracterizeze conţinutul normativ al oricărei legi", se arată în scrisoare.
Reprezentanţii ONG-urilor consideră că OUG 16/2022 încalcă aceste principii, deoarece, din punct de vedere al conţinutului, reformularea articolului deschide căi prin care reprezentanţii autorităţilor publice locale şi centrale pot "să ocolească procesul democratic de consultare în elaborarea actelor normative".
"Deşi Legea nr. 52/2003 conţinea deja excepţii pentru circumstanţe excepţionale, situaţii de apărare, ordine publică sau siguranţă naţională, Guvernul a adăugat o nouă excepţie, formulată în termeni la fel de generali şi vagi: 'situaţii urgente'. În acest fel, sunt afectate garanţii care oferă efectivitate exerciţiului dreptului fundamental la informaţie, prevăzut de art. 31 din Constituţie. De-a lungul timpului, ordonanţele de urgenţă au avut grave carenţe în a explica urgenţa care fundamenta emiterea acestor documente. Noua formulare a Art. 7, alin. (13) al Legii nr. 52/2003 va permite şi mai mult aleatoriu în aplicarea standardelor de transparenţă şi consultare", arată reprezentanţii ONG-urilor.
Potrivit sursei citate, această modificare nu vizează strict legiferarea la nivel naţional, ci şi actele normative propuse la nivel local. Din experienţa organizaţiilor semnatare, există o practică curentă a autorităţilor publice locale de a abuza de termenul "urgenţă". Această modificare va conduce la mai multe "posibile abuzuri" din partea autorităţilor publice locale, atrag atenţia semnatarii scrisorii adresate Avocatului Poporului.
Guvernul Ciucă, acuzat că afectează dreptul fundamental la informaţie: Mai multe ONG-uri cer sesizarea CCR pe ordonanța care afectează transparența decizională
Explorează subiectul
Articole Similare

1.927
Decrete blocate la Cotroceni: Judecătorii din penal, ținuți forțat în funcție de Nicușor Dan (surse)
1.927

1.714
Ministrul Economiei: „Austeritatea este inevitabilă”. Ce urmează pentru taxe și salarii în 2025
1.714

5.812
Ponta atac dur după Conferința de la München: „O asemenea bătaie de joc la adresa intereselor României nu a mai existat”
5.812

2.535
Marcel Ciolacu aruncă săgeți de la Buzău către Ilie Bolojan: 'Astâmpără-te! Ori suntem bărbați de stat, ori suntem niște fete mari și ne plângem'
2.535

2.931
Nicușor Dan vs Maia Sandu: cum a ajuns Chișinăul să conteze mai mult decât Bucureștiul la Conferința de Securitate de la München
2.931

2.048
Rareș Bogdan îi pune condiții lui Bolojan: „Trebuie să se consulte și să ne informeze, nu poate să ia deciziile în spatele ușilor închise”
2.048

45
Ministrul Apărării: România va continua să rămână ferm angajată în aprofundarea cooperării cu Japonia
45

1.059
Băluță își anunță intențiile privind Primăria Capitalei. Ce spune acum despre o candidatură în 2028
1.059

803
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, promite prețuri bune la gaze, după liberalizarea pieței: Romgaz să vină cu o ofertă bună
803

1.569
Câciu îl acuză pe Bolojan că „a coafat” deficitul: A mutat sumele din PNRR în decembrie ca să arate mai bine cifrele
1.569

2.534
Ministrul Energiei face dezvăluiri: Plafonarea la energie și gaze din ultimii patru ani a fost jumătate din deficitul anului 2026
2.534

87
Diana Tușa: Investițiile fără stimulente fiscale nu pot susține economia
87

100
Băluţă: Oamenii fug de Bolojan cum fugeau de Jupuitu în Moromeţii / Ce spune despre schimbarea premierului
100

















Comentează