Guvernele din zona euro trebuie să-şi reformeze economiile şi să adopte politici fiscale adecvate pentru a se asigura că Banca Centrală Europeană (BCE) nu este suprasolicitată, a afirmat joi cancelarul german Angela Merkel, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Merkel a explicat că relansarea programului de relaxare cantitativă de către BCE a fost percepută diferit în ţările din zona euro iar economiile europene trebuie să fie modelate pentru a arăta "mai mult competitivitate omogenă".
"Acest angajament politic nu trebuie, desigur, să suprasolicite politica monetară", a declarat oficialul german la un la un eveniment găzduit de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) şi desfăşurat la Frankfurt, sediul BCE.
Merkel a rezistat solicitărilor de a adopta noi măsuri de stimulare pentru a sprijini creşterea celei mai mari economii europene, care ar putea intra în recesiune în trimestrul trei din 2019.
Pe fondul încetinirii economiei zonei euro, BCE a redus dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, de la minus 0,40% la minus 0,50%. De asemenea, Banca Centrală Europeană a relansat programul de relaxare cantitativă (QE), achiziţionând lunar obligaţiuni în valoare de 20 de miliarde de euro (22 de miliarde de dolari), începând cu 1 noiembrie. Acest program se va derula atât timp cât va fi necesar, pentru a întări impactul politicilor BCE, şi se va încheia cu puţin timp înainte ca BCE să înceapă majorarea ratelor dobânzilor
O treime din membrii consiliului guvernatorilor BCE s-a opus achiziţionării de obligaţiuni, inclusiv reprezentantul Germaniei, Sabine Lautenschlaeger, care şi-a anunţat miercuri demisia din funcţie, cu doi ani înainte de expirarea mandatului.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că decizia anunţată de Sabine Lautenschlaeger este un semnal clar al nemulţumirilor care există faţă de direcţia pe care o urmează BCE sub conducerea italianului Mario Draghi.
"Sabine Lautenschlaeger se gândea de ceva timp să plece însă ultimele decizii adoptate de BCE la 12 septembrie au fost factorul declanşator", a declarat o sursă din apropierea unei bănci centrale din zona euro. La şedinţa de politică monetară care a avut loc în 12 septembrie, Lautenschlaeger s-a numărat printre cei şapte membri ai consiliului guvernatorilor BCE, instanţă care numără 25 de persoane în total, care s-au opus unui nou pachet de măsuri de sprijinire a economiei, a adăugat sursa. În acea zi, BCE a decis să relanseze achiziţiile de active, cu o valoare de 20 miliarde euro pe lună, o decizie care a provocat discuţii la vârful BCE. Preşedintele Bundesbank, Jens Weidmann, a apreciat atunci că italianul Mario Draghi "a depăşit limitele".
Guvernele trebuie să se asigure că BCE nu este suprasolicitată, consideră Angela Merkel
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

296
Trump critică din nou NATO, chiar înaintea vizitei șefului Alianței la Washington: „Au făcut tot posibilul să nu ajute” - Groenlanda revine în prim-plan
296

3.174
VIDEO Revoluție în energie: Primul 'roi de centrale electrice' din lume apare în Europa. Sistemul care produce curent non-stop
3.174

109
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
109

6.783
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
6.783

252
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
252

9.175
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
9.175

4.752
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
4.752

5.077
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
5.077

2.591
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
2.591

78
India face un pas important în programul nuclear civil
78

8.610
Cutremur politic la Washington! Democrații cer demisia șefului Pentagonului după acuzații grave legate de războiul din Iran
8.610

3.143
Mai mult companii aeriene se pregătesc pentru raționalizarea combustibilului: Zborurile vor fi anulate/ Oamenii rămân fără vacanțe
3.143

98
Trei oameni au murit într-un atac cu drone în regiunea Vladimir, Rusia
98















Comentează