Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat, miercuri, lansarea mai multor programe de screening privind cancerul şi hepatita, din bani europeni, în valoare de 103 milioane de euro.
"Astăzi, este o zi în care 103 milioane de euro, bani din fonduri europene, sunt lansaţi pentru a fi folosiţi într-un program de screening. Beneficiari sunt peste un milion de persoane din diferite zone ale ţării. Astăzi lansăm programul de prevenţie privind trei tipuri de cancer - mamar, de col uterin şi de colon, cât şi pentru hepatitele B şi C. Acestea sunt programe de prevenţie", a declarat Turcan, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, conform AGERPRES.
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a precizat că aceste programe sunt "doar piesele dintr-un puzzle mai mare" - un master-plan împotriva cancerului.
"După cum aţi văzut cu toţii, săptămâna trecută, s-a publicat raportul Comisiei Europene care arată situaţia dezastruoasă în care se găseşte sistemul sanitar din România, iar pentru cancer, o boală pe care ne focusăm eforturile, am găsit o soluţie prin acest master-plan. Practic, avem aceste programe de screening care sunt programe finanţate prin bani europeni, pe care le vom încadra şi le vom adapta la programele pe care le dezvoltăm prin fondurile de la bugetul de stat, atât ale Ministerului Sănătăţii, cât şi ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate", a explicat Costache.
El a afirmat că programele lansate miercuri vor începe să funcţioneze efectiv în al doilea trimestru al anului viitor.
Guvern: Programe de screening privind cancerul şi hepatita, în valoare de 103 milioane de euro
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.054
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
1.054

2.103
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
2.103

2.160
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
2.160

69
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
69

4.091
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.091

3.818
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.818

199
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
199

129
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
129

2.712
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.712

1.293
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.293

1.956
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.956

4.236
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.236

6.917
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.917















Comentează