NATO nu se află în criză și rămâne pe deplin pregătită să își apere toate statele membre, a declarat vineri comandantul suprem al forțelor aliate din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, în contextul declarațiilor controversate ale președintelui SUA, Donald Trump, privind posibilitatea preluării Groenlandei, relatează AFP, conform AGERPRES
"Până acum, acest lucru nu a avut niciun impact asupra activităţii mele la nivel militar, aşa că aş spune pur şi simplu că suntem pregătiţi să apărăm fiecare centimetru al Alianţei, chiar şi astăzi", a declarat generalul american Alexus Grynkewich, în vizită în Finlanda.
„Suntem departe de a fi într-o situaţie de criză”
"Consider că suntem departe de a fi într-o situaţie de criză în acest moment", a declarat el.
Groenlanda, miza care tensionează relațiile transatlantice
Danemarca - inclusiv Groenlanda - este membră a NATO, iar un atac american împotriva oricărui membru al Alianţei Nord-Atlantice ar însemna "sfârşitul a tot", a avertizat premierul Mette Frederiksen.
Trump insistă că Statele Unite trebuie să preia controlul asupra Groenlandei pentru a-şi asigura propria securitate în faţa Chinei şi Rusiei.
Casa Albă nu exclude scenarii radicale
Casa Albă, deşi a refuzat să excludă opţiunea militară, a indicat că preşedintele ia în considerare "activ" achiziţionarea vastei insule arctice, fără a specifica ce formă ar putea lua această tranzacţie.
Mai mult, Donald Trump a recunoscut într-un interviu acordat New York Times joi că ar putea fi nevoit să aleagă între păstrarea integrităţii NATO şi controlul teritoriului danez.
Întrebat despre aceste declaraţii în Vantaa, un oraş la nord de Helsinki, comandantul suprem Alexus Grynkewich a refuzat să detalieze "aspectul politic" al chestiunii Groenlandei.
"Încercăm să descurajăm orice acţiune împotriva teritoriului Alianţei. Cred că reuşim. Vedem asta în fiecare zi", a subliniat el.
Afirmaţiile preşedintelui SUA cu privire la Groenlanda îi îngrijorează pe membrii europeni ai NATO, care le văd ca pe o ameninţare existenţială la adresa Alianţei.
Danemarca a primit până acum sprijin din partea Italiei, Franţei, Germaniei, Poloniei, Spaniei şi Regatului Unit în faţa afirmaţiilor lui Trump.






























Comentează