A murit graficianul Dan Erceanu, fost director al Bibliotecii Naţionale a României.
"Am aflat cu adâncă tristeţe de plecarea din această viaţă a graficianului Dan Erceanu, director al Bibliotecii Naţionale a României între anii 1997 - 2002 şi 2005 - 2006. Fineţea spirituală, tăria de caracter şi discreţia lui Dan Erceanu au făcut ca trecerea sa prin istoria Bibliotecii Naţionale a României să fie un model de dăruire, de modestie şi stăruinţă în slujirea culturii române şi a patrimoniului documentar scris al ţării noastre. (...) Vom păstra o caldă şi luminoasă amintire celui care a condus, timp de şase ani, una dintre cele mai importante instituţii de cultură ale ţării. În aceste momente de profundă întristare, îngăduiţi-ne, în numele Bibliotecii Naţionale a României, să transmitem sincere condoleanţe familiei", se arată într-o postare de joi, pe Facebook, a Bibliotecii Naţionale, conform agerpres.
Considerat un senior al graficii româneşti, Dan Erceanu a absolvit Institutul de Arte Plastice Bucureşti în 1969, clasa Vasile Kazar şi Ion State.
A fost recompensat de-a lungul carierei cu numeroase premii naţionale şi internaţionale şi a avut 18 expoziţii personale la Bucureşti, Braşov, Iaşi, Munchen, Brehlolt, Wurzburg, Heidelberg, TeI-Aviv, Boston, New York.
De asemenea, a participat la Bienale internaţionale cu juriu: Florenţa, Ljubljana, Barcelona, Berlin, Bilbao, Veneţia, Friedrikstadt, Heildelberg, Cracovia.
Dan Erceanu a fost organizator al primei expoziţii "Podul" a Atelierului de gravură al UAP - 1974 şi a realizat decoruri şi costume pentru spectacole de teatru.
A realizat concepţia grafică la numeroase volume publicate în diverse edituri din ţară, afişe pentru filme şi piese de teatru.
Lucrările sale se află în muzee din ţară, precum şi în diverse colecţii private din ţară şi din străinătate - Germania, Statele Unite ale Americii.
Graficianul Dan Erceanu, fost director al Bibliotecii Naţionale a României s-a stins din viață la vârsta de 77 de ani
Explorează subiectul
Articole Similare

6
Verificarea informațiilor chiar contează: cum schimbă fact-checking-ul comportamentul utilizatorilor
6

389
Cum alungă lumea ghinionul de Anul Nou: obiceiuri bizare și surprinzătoare din toate colțurile globului
389

38
Biletele pentru concertele de Anul Nou ale Filarmonica George Enescu s-au epuizat în mai puțin de 30 de minute
38

76
Pictorița devenită celebră după restaurarea ratată a unei picturi cu Iisus Hristos a murit la 94 de ani
76

1.529
INTERVIU Revoluția văzută prin ochii unui copil prins și torturat 48 de ore. Drama Nicoletei Giurcanu: 'Am trăit iadul'
1.529

4.312
Ultima sa dorință nu va fi respectată: schimbare majoră la funeraliile celebrei Brigitte Bardot
4.312

22
Filarmonica 'George Enescu' începe 2026 cu două concerte. Biletele s-au epuizat în 30 de minute
22

3.321
Regizorul Cristian Mungiu trage cu „tunul” în autorități: „Stat căpușat de lacomi! Îi exonerează tocmai pe marii datornici!”
3.321

69
Mariah Carey doboară un nou record cu piesa 'All I Want for Christmas Is You'
69

60
Adrian Titieni preia interimatul la Teatrul Național București de la 1 ianuarie 2026
60

1.707
Obiceiurile vechi de Anul Nou pe care femeile le respectă cu strictețe. Vor avea parte de iubire și noroc în noul an
1.707

17
Patriarhul Daniel le urează românilor sănătate, pace și bucurie pentru Anul Nou
17

16
Iranul își consolidează prezența în spațiu: A lansat trei sateliți noi cu ajutorul rachetei Soiuz
16

















Comentează