Gigantul japonez al jocurilor video Nintendo a anunţat miercuri că lucrează la un proiect de muzeu în Japonia pentru a prezenta numeroasele jocuri şi jucării care au ieşit din fabricile sale în cei peste 130 de ani de existenţă, informează AFP, citat de agerpres.
Muzeul, a cărui inaugurare nu este prevăzută înainte de 2023 sau 2024, va fi situat la câţiva kilometri de centrul oraşului Kyoto din vestul Japoniei, unde se află sediul companiei Nintendo.
El va fi amplasat pe terenul unei foste fabrici în care grupul Nintendo a realizat "hanafuda", cărţi de joc tradiţionale japoneze - produsul său de bază atunci când compania a fost fondată în 1889, cu mult înainte de a se lansa în universul jocurilor video.
Muzeul, a cărui denumire temporară este "Galeria Nintendo", potrivit unui comunicat în limba engleză al grupului nipon, va prezenta "numeroasele produse lansate de Nintendo de-a lungul istoriei sale" pentru "a împărtăşi publicului istoria dezvoltării produselor şi a filosofiei Nintendo".
Vizitatorii vor avea parte şi de experienţe interactive, se precizează în comunicat.
Nintendo a făcut primii paşi în universul jocurilor video în 1977 odată cu lansarea consolelor TV-Game 15 şi TV-Game 6, dezvoltând în acelaşi timp terminale şi jocuri arcade, precum "Donkey Kong", lansat în 1981.
Ulterior, Nintendo s-a bucurat de succes la nivel mondial datorită consolei Famicom, lansată în Japonia în 1983 şi cunoscută în străinătate sub acronimul NES (Nintendo Entertainment System).
Firma japoneză a deschis, de asemenea, în martie, prima zonă de agrement inspirată din universului produselor sale, în imensul parc de atracţii al studiourilor Universal Japan (USJ) din Osaka, în vestul Japoniei.
Gigantul japonez al jocurilor video Nintendo va deschide un muzeu în Japonia
București
8°C
Articole Similare

65
Dua Lipa, influencer în lumea cărților: cum a devenit popstarul britanic o voce și în literatură
65

33
Cercetătorii australieni au descoperit 110 specii marine noi în adâncurile Mării Coralilor
33

22
Catedrala ortodoxă rusă din Teheran, avariată în urma unor atacuri aeriene
22

1.904
Pe Lună se află resursa la care râvnesc toți. O fărâmă din ea ajunge la milioane de euro
1.904

18
Muzeul Luvru rămâne cel mai vizitat muzeu din lume, concurenţa venind din Orientul Mijlociu şi Asia în 2025
18

23
Comedia de epocă 'La Venus Electrique' va deschide Festivalul de Film de la Cannes
23

40
Volodimir Zelenski și poporul ucrainean, nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace 2026
40

11
Cei mai buni ciocolatieri belgieni își prezintă creațiile într-o expoziție de artă comestibilă cu tematică de Paşte
11

88
Cei 12 pași ai misiunii Artemis 2: Drumul echipajului NASA către Lună și înapoi
88

87
Sfârșit de drum pentru balena cu cocoașă: Autoritățile germane renunță la încercările de salvare
87

9
Orchestra Anima susține un concert de Paște la Catedrala 'Sfântul Iosif' din București
9

19
Spectacolul 'Ceasu' şi cămaşa miresii' va avea premiera la Sala Pictura a Teatrului Naţional Bucureşti
19

17
UNITER lansează campania 'Inside/Outside' pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România
17
















Comentează