Guvernul german şi-ar putea majora la peste 50% participaţia deţinută la Uniper şi este deschis la adoptarea unei decizii istorice - naţionalizarea completă a celui mai mare importator de gaze al ţării - pentru a preveni colapsul sistemului energetic, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Uniper a înregistrat pierderi de 12,3 miliarde de euro în prima jumătate a acestui an şi a trebuit să fie salvată de stat, după ce reducerea livrărilor de gaze de către Gazprom a forţat compania germană să cumpere gazele de care avea nevoie la preţuri mai mari.
Sursele au explicat că firma are nevoie de mai mult ajutor din partea statului, după ce beneficiat deja un pachet de sprijin evaluat la aproximativ 20 miliarde de euro. În iulie, Guvernul german a intervenit, inclusiv prin achiziţionarea unei participaţii de 30% în Uniper.
Autorităţile de la Berlin sunt pregătită să injecteze mai mult capital şi să majoreze participaţia peste plafonul de 50%, adaugă sursele.
De asemenea, este luată în discuţie şi o naţionalizare completă, iar compania mamă a Uniper, firma finlandeză Fortum Oyj, va fi implicată în decizie. Discuţiile cu Guvernul finlandez, proprietarul majoritar al Fortum, sunt în derulare, deşi anterior autorităţile germane anunţaseră că nu sunt dispuse să preia participaţia Fortum.
Miercuri, oficialii Uniper au confirmat că una dintre opţiunile discutate este preluarea de către Guvernul german a unei participaţii "semnificative majoritare".
Beate Baron, purtător de cuvânt al Ministerului Economiei din Germania, a refuzat să comenteze.
Miercuri la prânz, acţiunile Uniper înregistrau un declin de 9,6%, în timp ce titlurile Fortum au scăzut cu 0,9%.
Miercuri, oficialii Fortum au precizat într-un comunicat că nu s-au luat decizii "dincolo de cele convenite în pachetul de sprijin din iulie dar sunt luate în considerare soluţii alternative.
Germania pregătește o măsură istorică: Cel mai mare importator de gaze al ţării ar putea fi naționalizat pentru a preveni colapsul sistemului energetic
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
VIDEO Victor Ciutacu îi face praf pe Vlad Voiculescu și Florin Cîțu, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: DNA nu a mai mișcat nimic în dosarul cu vaccinuri
0

601
Dacia vrea să lanseze un model care costă doar 6.000 de euro. Este prima dată în 20 de ani când se întâmplă așa ceva
601

1.756
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
1.756

2.504
Varianta apariției unui partid-surpriză în Parlament (surse)
2.504

1.147
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
1.147

5.262
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
5.262

2.045
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
2.045

1.423
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
1.423

1.641
Incident în timpul ședinței CGMB! Un pompier a leșinat pe holurile Primăriei Capitalei
1.641

3.574
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
3.574

4.406
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
4.406

3.875
Marcel Ciolacu atacă PNL și USR după procesul cu Pfizer: „Așa îl ajută pe Marele Conducător Bolojan să reducă deficitul”
3.875

5.026
Scandal Alexandru Rafila - Vlad Voiculescu, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Probabil cel mai scump ‘dat cu seen’ din istoria României
5.026
















Comentează