Poliţia din Germania a înregistrat 609 fapte penale împotriva migranţilor în prima jumătate a anului, majoritatea autorilor atacurilor fiind afiliaţi cu ideologiile de extremă-dreapta, relatează DPA preluat de agerpres.
Guvernul a precizat joi că cele mai multe atacuri sau insulte împotriva migranţilor au avut loc în landul Brandenburg din estul Germaniei, unde 124 de fapte penale au fost înregistrate în afara centrelor de primire a migranţilor în al doilea trimestru al anului.
Informaţiile au fost făcute publice după ce grupul parlamentar al partidului radical de stânga Die Linke a cerut guvernului aceste date.
În landul Schleswig-Holstein din nordul ţării, care are aproximativ acelaşi număr de locuitori ca Brandenburg, numai şase atacuri motivate politic împotriva migranţilor au fost înregistrate în aceeaşi perioadă.
Numărul migranţilor care încearcă să obţină azil în Brandenburg este mult mai scăzut decât în Schleswig-Holstein.
"Toţi cei din societate şi politică au responsabilitatea să se opună consimţământului tacit sau chiar acceptării tacite a unor astfel de atacuri comise de o minoritate a societăţii noastre", a precizat Ministerul de Interne german.
În a doua jumătate a lui 2018, numărul atacurilor motivate politic asupra migranţilor a fost chiar mai mare, ajungând la 878.
Totuşi, aceste tipuri de infracţiuni sunt raportate deseori retroactiv, pentru că motivaţia politică devină uneori clară după ce investigaţiile avansează.
Germania: Poliţia a înregistrat peste 600 de atacuri asupra migranţilor în prima jumătate a anului
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

4
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
4

529
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
529

295
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
295

24
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
24

1.195
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
1.195

2.271
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
2.271

122
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
122

3.000
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
3.000

77
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
77

1.773
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.773

5.007
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
5.007

4.110
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
4.110

3.296
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
3.296
















Comentează