Guvernul de centru-stânga din Germania a făcut publice noi orientări pentru a reforma diplomaţia şi activitatea de dezvoltare, inclusiv prin crearea unui nou rol pentru "un ambasador pentru o politică externă feministă", relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Germania va insista ca preocupările femeilor să fie în centrul atenţiei în întreaga lume, ca femeile să fie incluse tot mai mult în procesele de pace şi ca cele 12 miliarde de euro din fondurile de dezvoltare germane să fie alocate într-o mai mare măsură proiectelor care luptă împotriva inegalităţii de gen, conform orientărilor Ministerului de Externe şi Ministerului Dezvoltării.
Dată fiind influenţa Germaniei ca cea mai mare economie din Europa şi ca actor diplomatic esenţial, o astfel de decizie dă un nou impuls mişcării feministe de politică externă, care a fost introdusă în premieră de un guvern suedez de stânga în 2014.
O astfel de politică a mai fost adoptată în ultimii ani şi de alte ţări, cum ar fi Canada, Franţa, Mexic şi Spania, deşi Suedia a renunţat la ea după ce a trecut la un guvern de dreapta în 2022.
"Vom depune multe eforturi pentru a oferi serviciului nostru extern o faţă mai feminină şi pentru a spori proporţia de femei în roluri de conducere", a declarat prima femeie ministru de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, în introducerea ghidului de 88 de pagini.
"Ne vom aloca mai sistematic resursele financiare în serviciul politicii externe feministe", a spus politiciana, care reprezintă Verzii.
Baerbock a evidenţiat deja în vizitele din străinătate nevoia de a aborda chestiunile legate de gen, aşa cum sunt violenţa sexuală în timpul conflictului din Ucraina şi avortul în SUA.
Criticii unei astfel de politici spun că guvernul trebuie să evite să devină moralizator. Suedia şi-a antagonizat câţiva aliaţi după ce a început să se concentreze mai mult pe egalitatea de gen şi pe drepturile omului în diplomaţia sa.
"Nu trebuie să facem eroarea de a amesteca o politică externă orientată spre valori cu o politică externă moralizatoare", a spus Bijan Djir-Sarai, secretar general al Liberal Democraţilor, partener minoritar în coaliţia de guvernare, citat de postul de televiziune Welt.
Germania introduce orientări pentru a oferi politicii externe o faţă mai feminină
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

103
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
103

307
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
307

98
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
98

2.711
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.711

81
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
81

19
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
19

78
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
78

786
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
786

97
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
97

2.706
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.706

32
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
32

5.266
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
5.266

69
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
69
















Comentează