Institutul Robert Koch din Berlin (RKI), agenţie guvernamentală pentru controlul şi prevenirea bolilor, şi-a exprimat scepticismul în ce priveşte testarea în masă a fotbaliştilor, în contextul pandemiei de coronavirus, în vederea posibilei reluări a Bundesligii luna viitoare, scrie DPA potrivit Agerpres.
Vicepreşedintele institutului, Lars Schaade, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că testele ar trebui rezervate persoanelor suspecte de îmbolnăvirea cu virusul Sars-Cov-2.
"Nu înţeleg de ce unele segmente ale populaţiei, cum ar fi sportivii - vă puteţi gândi la orice altă categorie ce ar putea prezenta un anumit interes social - ar trebui testate sistematic", a spus Schaade. "Dacă pentru el (un jucător) există indicaţiile medicilor, bucuroşi. La fel, dacă e parte a unui focar de infecţie", a adăugat el.
Testele efectuate în lumea fotbalului înseamnă "o problemă dificilă", a estimat Schaade.
Politicienii au semnalat că Bundesliga s-ar putea relua luna viitoare, cu porţile închise şi cu respectarea strictă a regulilor de protecţie sanitară.
Planurile pentru disputarea în siguranţă a partidelor ar include şi testarea, din trei în trei zile, a jucătorilor, antrenorilor şi membrilor staff-urilor prezenţi la meciuri. Aceasta ar presupune efectuarea a circa 20.000 de teste până la finalul sezonului.
Preşedintele consiliului de supraveghere al clubului german de fotbal Schalke 04, Clemens Toennies, un producător în industria cărnii, şi-a oferit Ligii Germane de Fotbal (DFL) laboratorul propriu pentru testarea virusului COVID-19.
În acest moment, laboratoarele pot procesa 730.000 de teste pe săptămână, însă acest număr este aşteptat să crească semnificativ săptămânile următoare.
Germania: Institutul Robert Koch, sceptic în ce priveşte testarea în masă a fotbaliştilor
Explorează subiectul
Articole Similare

828
„Parada planetelor” - Fenomen astronomic extem de rar: șase planete se aliniază într-un spectacol superb pe cer
828

1.647
Lupta pentru putere la Kiev - Ambițiile lui Valeri Zalujnîi
1.647

3.494
Americanii intră oficial în Parlamentul României: SUA lansează în România prima filială internațională a unui institut de analiză legislativă
3.494

2.206
Disputa din jurul conductei Drujba escaladează - Slovacia dă o lovitură puternică Ucrainei
2.206

56
VIDEO Armata SUA dă o nouă lovitură presupușilor narcotraficanți din America Latină
56

122
Masacrul din vestul Canadei: Ottawa convoacă oficiali ai OpenAI
122

1.421
Incompatibilitate cât casa pentru președinta Băncii Centrale Europene: ia „morman” de 140.000 euro pe an, în pofida interdicţiei BCE (FT)
1.421

1.864
Succesorul Codruței Kovesi la șefia EPPO - Comisia LIBE și-a desemnat favoritul
1.864

77
Gisele Pelicot, primită la Londra de regina Camilla
77

155
Tensiuni diplomatice - Ambasadorul SUA la Paris nu s-a prezentat la o convocare a Ministerului francez de Externe
155

1.714
VIDEO La patru ani de război, Putin a decorat Armata Rusă și face amenințări nucleare împotriva dușmanilor săi: „Rămâne prioritatea noastră absolută”
1.714

3.032
Cortina a căzut: agenți FSB și Wagner, în spatele flotei „fantomă” a Rusiei / Franța a prezentat dovezi
3.032

75
O nouă explozie în Ucraina - Şapte poliţişti, răniţi în sudul ţării
75

















Comentează