Organizația americană Institute for Legislative Analysis (ILA) a anunțat luni lansarea primei sale structuri internaționale, în România, sub denumirea Institute for Legislative Research (ILR), potrivit unui comunicat transmis de la Washington.
Anunțul marchează extinderea în afara Statelor Unite a modelului de analiză legislativă dezvoltat de ILA și vine într-un context dominat de competiția globală pentru supremație în domeniul inteligenței artificiale.
Potrivit comunicatului, ILA este „un centru de cercetare și date privind politicile publice cu sediul în Statele Unite ale Americii” care produce anual „cel mai cuprinzător set de analize ale voturilor parlamentarilor din Congres și din legislativele statale”. România este prima țară în care organizația formalizează un parteneriat extern, decizie care, potrivit instituției americane, reflectă „importanța crescândă a țării în cursa globală pentru inteligența artificială”.
În document se arată că România este văzută de mulți drept un viitor lider al Uniunii Europene în domeniul inteligenței artificiale și un actor relevant în competiția globală pentru dominanță tehnologică. „Într-o cursă din ce în ce mai influențată de ambițiile Chinei, menținerea poziției de lider va necesita mai mult decât capacități tehnice. Va fi nevoie de investiții private majore, instituții puternice și încrederea publicului în transparența și responsabilitatea guvernului”, subliniază comunicatul.
Miza investițiilor și competiția cu China
Reprezentanții ILA afirmă că există „o oportunitate majoră” pentru aprofundarea legăturilor comerciale dintre Statele Unite și România, în condițiile în care companiile americane caută parteneri și noi oportunități de creștere în Europa. În același timp, documentul notează că tranziția României de la regimul comunist este „relativ recent”, iar preocupările legate de integritatea guvernării și responsabilitatea instituțională pot influența deciziile investitorilor.
Noua entitate din România, Institute for Legislative Research, a fost creată pentru a consolida transparența și responsabilitatea în Parlamentul României. Asemenea organizației-mamă din SUA, ILR este „bazat pe principiile guvernării limitate și ale economiei de piață liberă”, principii pe care comunicatul le descrie drept „factori centrali ai investițiilor și creșterii economice pe termen lung”.
Directorul executiv al ILA, Ryan McGowan, a declarat că modul în care comunitatea investițională evaluează integritatea guvernării din România va fi decisiv pentru poziționarea țării în cursa globală pentru inteligență artificială. „Modul în care comunitatea investitorilor evaluează integritatea guvernanței României va juca un rol major în a determina dacă țara va deveni doar un participant la competiția în domeniul IA sau un lider global.”, a afirmat McGowan.
Parteneriat transatlantic pentru „claritate și încredere”
Acesta a precizat că ILA este „mândri să colaborăm cu partenerii noștri români de la ILR pentru a promova soluții politice bazate pe principii, a eradica corupția și a oferi claritatea și încrederea de care investitorii au nevoie”. Consolidarea guvernanței în rândul aliaților occidentali este prezentată ca parte a strategiei prin care „Statele Unite și Occidentul în general rămân în fața Chinei în ceea ce privește tehnologiile care vor defini următoarea generație”.
La rândul său, președintele ILA, Fred McGrath, a declarat că, în urma unei vizite la București și a discuțiilor cu lideri români, a constatat că România are „impuls și ambiție”. Potrivit acestuia, ILR a reunit „o echipă talentată, motivată de misiunea sa, dedicată obținerii de rezultate concrete pentru poporul român”.
„Suntem încântați de ceea ce poate însemna acest parteneriat transatlantic pentru o mai mare prosperitate în ambele națiuni și pentru o poziție strategică mai puternică a Occidentului în cursa globală pentru inteligența artificială”, a adăugat McGrath. Conform comunicatului, parteneriatul dintre ILA și ILR va viza dezvoltarea unor instrumente de responsabilizare publică, publicarea de cercetări legislative accesibile cetățenilor și investitorilor și susținerea reformelor care întăresc transparența, promovează piețe competitive și încurajează investițiile pe termen lung.






























Comentează