Ministrul german de externe, Sigmar Gabriel, a afirmat că orice demers al SUA de a renunţa la acordul privind programul nuclear iranian va descuraja alte ţări, precum Coreea de Nord, de a purta negocieri şi de a pune capăt programelor lor nucleare, relatează joi agenţia Reuters, potrivit Agerpres.
Exprimându-se în marja unei reuniuni a ONU la New York, Gabriel a estimat că trebuie depuse multe eforturi în următoarele săptămâni pentru a menţine acordul din 2015, în baza căruia Teheranul şi-a încetat programul nuclear în schimbul ridicării sancţiunilor.
Washingtonul indica miercuri că analizează dacă acordul nuclear serveşte intereselor sale de securitate.
''Este o situaţie aproape tragică, când singurul acord existent pentru a preveni proliferarea armelor nucleare este în pericol, într-un moment în care vedem că alte ţări, precum Coreea de Nord, se dotează cu arme nucleare'', a declarat ministrul german.
Din Berlin, ministrul german al economiei, Brigitte Zypries, a afirmat că Germania, unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai Iranului din Europa, are ''un mare interes'' în ce priveşte menţinerea acordului, care a dus la o deschidere a Iranului din punct de vedere economic. Exporturile germane către Iran au crescut cu 23 %, ajungând la 1,4 miliarde de euro în prima jumătate a anului 2017.
Trump trebuie să se hotărască până la 15 octombrie dacă va confirma că Iranul respectă acordul. În caz contrar, Congresul are la dispoziţie 60 de zile pentru a decide dacă va reintroduce sancţiunile ridicate în baza acestui acord.
Germania critică posibila retragere a SUA din acordul nuclear iranian
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

39
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
39

1.241
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
1.241

38
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
38

11
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
11

50
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
50

505
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
505

66
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
66

2.223
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.223

29
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
29

4.867
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
4.867

65
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
65

1.630
Alarmă în partidul Reform, al lui Nigel Farage: legăturile cu Andrew Tate riscă să alunge alegătorii
1.630

4.975
VIDEO Trump: „Prinţul moştenitor saudit nu credea că va trebui să mă pupe-n fund”
4.975
















Comentează