Ninsorile abundente din Germania au perturbat transportul aerian, feroviar şi rutier, locuitorii ţării, afectaţi deja de măsurile de carantină impuse, fiind avertizaţi să rămână în case în condiţiile în care au fost înregistrate cele mai scăzute temperaturi din această iarnă, informează marţi Reuters.
Numeroase curse feroviare au fost anulate sau au suferit întârzieri în regiuni extinse ale ţării, iar serviciile de navetă pe calea ferată din Saxonia Inferioară (nord) şi Bremen au fost sistate, a anunţat operatorul Deutsche Bahn.
Zborurile de pe aeroportul Dortmund au fost suspendate duminică din cauza condiţiilor meteorologice şi ar trebui să fie reluate joi, a declarat o purtătoare de cuvânt a aeroportului.
Mii de persoane din oraşul sudic Nurnberg şi din zonele limitrofe au fost sfătuite chiar, de compania de utilităţi N-Ergie, să oprească încălzirea după ce un incendiu la o centrală a afectat capacitatea acesteia de a furniza căldură.
Şoferilor nevoiţi să petreacă noaptea în maşinile lor pe autostrada A2 din nordul Germaniei le-au fost oferite pături, ceai fierbinte şi alimente de către Agenţia Federală pentru Ajutor Tehnic (THW) care a trimis echipe în toată Germania pentru eliberarea vehiculelor blocate şi curăţarea zăpezii, notează Reuters.
Ministrul Transporturilor, Andreas Scheuer, a îndemnat populaţia, deja în lockdown din cauza crizei coronavirusului, să rămână în case, preconizând că transporturile vor fi afectate cel puţin până miercuri.
Temperaturile au coborât marţi până la minus 6 grade Celsius în Berlin şi sunt prognozate să ajungă la minus 16 grade Celsius în cursul nopţii.
Multe dintre canalele din capitala Germaniei au îngheţat, ceea ce a determinat poliţia berlineză să îi avertizeze pe locuitori să nu păşească pe gheaţa subţire formată pe acestea.
Potrivit serviciului german de meteorologie, săptămâna aceasta din februarie a fost cea mai friguroasă înregistrată în Germania după 2012, însă a precizat că încălzirea globală face ca aceste valuri geroase să devină mai rare.
"Ceea ce trăim acum este o excepţie", a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al serviciului meteorologic, Andreas Friedrich, precizând că aceasta "nu are nimic de-a face cu tendinţa generală şi nu contrazice schimbările climatice"
Germania - Cel mai geros februarie din ultimul deceniu. Transporturile au fost afectate
Explorează subiectul
Articole Similare

14
Pentru fiecare avion ridicat din cauza unei drone, România plătește până la 30.000 de dolari / oră: cum e afectată țara noastră de noul război hibrid din regiune
14

557
Cifrele care profețesc un posibil dezastru în alegeri pentru Viktor Orban: ultimul sondaj indică o schimbare de percepție în Ungaria
557

903
Zi de foc pentru Ilie Bolojan: prim-ministrul Regatului Ţărilor de Jos vine în România / întrevedere şi vizită la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii
903

1.913
Rusia plătește un preț uriaș în Ucraina: statisicile care arată că ritmul pierderilor Kremlinului atinge un nivel critic
1.913

485
A murit Khaleda Zia, prima femeie prim-ministru al Bangladeshului
485

1.600
Armata SUA face ravagii în Pacific: atacă o presupusă navă de trafic de droguri și ucide doi 'combatanți ilegali'
1.600

209
'Ucraina nu poate câștiga războiul împotriva Rusiei fără sprijinul Statelor Unite' - Volodimir Zelenski
209

743
Tensiuni în creștere: China își trimite armata pentru a face exerciții cu foc real în jurul Taiwanului
743

2.266
'Trump se va îmbolnăvi grav, iar Maduro va fugi din Venezuela': șamanii din Peru fac predicții-șoc pentru 2026
2.266

95
Violența sexuală împotriva copiilor din Republica Democrată Congo este sistemică și în creștere - raport UNICEF
95

2.651
Rușii cer Occidentului să recunoască faptul că ei dețin inițiativa strategică în Ucraina / Urmează o răzbunare pentru tentativa de atac asupra reședinței lui Putin
2.651

1.675
Dispută publică între aliați: președintele Israelului îl contrazice pe Trump în cazul grațierii lui Netanyahu
1.675

59
O schemă de încurajare a alpiniștilor să își aducă deșeurile de pe Muntele Everest a fost abandonată
59

















Comentează