Consiliul Judeţean Iaşi a sărbătorit 30 de ani de la înfiinţare printr-o Gală aniversară la care au fost invitaţi foştii preşedinţi şi vicepreşedinţi ai CJ, foştii şi actualii consilieri judeţeni, primari, reprezentanţi ai Guvernului, ai instituţiilor publice şi mediului de afaceri, cetăţenii de onoare ai judeţului şi angajaţii instituţiei.
"Acest eveniment a fost dedicat oamenilor şi proiectelor care, de-a lungul acestor ani, au dat formă şi sens comunităţii, din generaţie în generaţie, până la Iaşiul de astăzi. Pornind de la colegii mei din Consiliul Judeţean Iaşi, la fiecare instituţie şi partener, până la ieşeni, cu toţii au contribuit la construirea Iaşiului pe care îl cunoaştem acum - un Iaşi democratic, european, capitala culturală şi spirituală a ţării. CJ Iaşi a finanţat sute de proiecte în judeţ care au creat condiţii de viaţă mai bune pentru ieşeni. Infrastructura rutieră, dezvoltarea reţelelor de apă, canalizare şi gaz, investiţiile în spitalele judeţului, Aeroportul Iaşi, modernizarea şcolilor speciale, reabilitarea lăcaşelor de cult au fost şi sunt produsul activităţii Consiliului Judeţean Iaşi, care, cu fonduri europene, guvernamentale şi investiţii proprii, a adus judeţul unde este astăzi. Scopul nostru este să ne îngrijim cu bună-credinţă şi cu responsabilitate ca prezentul şi viitorul Iaşiului să fie cel puţin la fel de măreţe precum trecutul la care ne uităm astăzi cu mândrie. Mulţumesc tuturor celor care în aceşti ani au contribuit la dezvoltarea judeţului şi celor care vor duce mai departe stindardul Iaşiului'', a declarat preşedintele CJ, Costel Alexe, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
Reprezentantul special al Guvernului, Alexandru Muraru, a transmis participanţilor la eveniment un mesaj din partea premierului Nicolae Ciucă.
"Se împlinesc 30 de ani de administraţie judeţeană, trei decenii de evoluţie a unei instituţii despre care poate mulţi încă nu conştientizează valoarea şi importanţa ei. Vorbesc despre o instituţie care răspunde de sănătatea, educaţia şi siguranţa ieşenilor, gestionând spitale, instituţii de protecţie socială, şcoli, licee şi instituţii de cultură, dar şi care administrează peste 1.000 de kilometri de drum judeţean. Guvernul condus de premierul Nicolae Ciucă va continua să acorde susţinerea deplină pentru implementarea cât mai rapidă a proiectelor finanţate prin Programul Anghel Saligny, un plan gândit să corecteze discrepanţele încă vizibile dintre regiunile României şi, totodată, între rural şi urban, respectiv a proiectelor cu finanţare din alte surse guvernamentale sau europene", a spus el.
Evoluţia mediului de afaceri ieşean în ultimii 30 de ani a fost prezentată de preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, Paul Butnariu. Acesta i-a înmânat preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, o diplomă de excelenţă pentru 30 de ani de foarte bună colaborare instituţională în scopul susţinerii, promovării şi dezvoltării comunităţii ieşene, se menţionează în comunicat.
"Evoluţia economică a Iaşiului este absolut uimitoare. Iaşiul, în pofida faptului că este într-o poziţie geografică cu tot felul de vicisitudini, la 20 de km de o graniţă a UE, fără niciun fel de resursă naturală, în afară de argilă, a avut ca soluţie pentru dezvoltare inteligenţa şi spiritul antreprenorial al ieşenilor. Toate acestea nu s-ar fi putut concretiza fără un parteneriat între mediul de afaceri, mediul academic şi mediul public şi politic al Iaşiului", a arătat Paul Butnariu, în discursul său.
La Gala aniversară au participat şi reprezentanţi ai Raioanelor din Republica Moldova şi Ucraina, cu care judeţul Iaşi are acorduri de cooperare. Consulul României la Cernăuţi, Irina Loredana Stănculescu, şi consulul Republicii Moldova la Iaşi, Alexei Ţurcan, au transmis salutul celor două ţări pentru Consiliul Judeţean şi comunitatea ieşeană.
În cadrul Galei aniversare Iaşi 30 au fost premiaţi 12 angajaţi ai Consiliului Judeţean Iaşi care lucrează în instituţie încă de la înfiinţare.
Gală aniversară - 30 de ani de administraţie judeţeană - Costel Alexe: Acest eveniment a fost dedicat oamenilor şi proiectelor
Explorează subiectul
Articole Similare

255
Adrian Câciu pune cifrele în fața lui Bolojan: România a terminat banii din PNRR, are 0 euro în conturi. Din iunie 2025 nu a tras niciun cent
255

3.775
A murit "regele motorinei"! Fost "partener de afaceri" al ex-șefului ANAF, Sorin Blejnar, acesta era dat în urmărire internaţională din 2015
3.775

1.970
Acuzații de mușamalizare și sechestru „doar pe hârtie” - Victima incendiului de la hotelul Kronwell din Brașov, lăsată cu sechele grave, arată spre procurori
1.970

40
FOTO ISU Buzău intervine în mai multe localități din județ din cauza codului portocaliu. Căderi de pietre şi alunecări de teren
40

2.193
"Trenule, mașină mică" - Zeci de trenuri anulate începând de luni, pasagerii sunt transportați cu microbuze
2.193

34
Situația traficului, după ce mai mulți bolovani au căzut pe DN 18, în Pasul Gutâi
34

4.516
SURSE Percheziții în București și trei județe: cadru militar suspect că a „țepuit” mai multe persoane / Prejudiciu de 1,6 milioane de lei
4.516

72
Act de cruzime în Prahova: un bărbat şi-a lovit câinele cu un topor
72

55
Deputatul Oana Matache lansează o consultare publică privind interzicerea accesului copiilor sub 16 ani la reţelele sociale
55

28
Preşedintele CJ Neamţ: Judeţul a arătat la Târgul de Turism al României ce are mai valoros
28

20
Misiuni contra cronometru: zeci de persoane salvate săptămâna trecută cu ajutorul elicopterelor IGAv
20

6.002
FOTO Imagine virală cu un fost ministru! Elena Udrea: La câți șerpi “am ținut la sân”, cu acesta a fost o joacă!
6.002

31
Pădurea Crângul Buzăului, refugiu de biodiversitate al României. O specie ameninţată cu dispariţia
31

















Comentează