Europarlamentarul Gabriela Firea solicită consolidarea mecanismelor de protecție pentru femeile victime ale violenței domestice, subliniind că legile nu sunt suficiente dacă instituțiile statului nu oferă sprijin concret și empatic. Într-o intervenție publică, aceasta a arătat că accesul la justiție trebuie să fie garantat prin magistrați specializați, asistență juridică gratuită și eliminarea practicilor care descurajează victimele să ceară ajutor. Mesajul a fost transmis în contextul dezbaterilor din Parlamentul European privind prioritățile Uniunii la sesiunea Comisiei ONU pentru statutul femeii.
Sprijin real, dincolo de declarații
„Toate femeile trebuie să se simtă sprijinite, când au nevoie ajutor. Protecția reală în fața violenței domestice se face cu polițiști, avocați, procurori, judecători, asistenți sociali empatici și pregătiți să înțeleagă victimele violenței domestice”, susține ea.
Gabriela Firea a explicat că a susținut, în Comisia pentru drepturile femeilor și egalitate de gen din Parlamentul European, o serie de direcții considerate esențiale pentru protejarea femeilor la nivel european.
„Am votat în Comisia pentru drepturile femeilor și egalitate de gen - FEMM, din Parlamentul European, pentru prioritățile pe care Uniunea Europeană trebuie să le susțină la sesiunea din acest an a Comisiei ONU privind statutul femeii”, a precizat Firea.
Legile nu sunt suficiente fără instituții funcționale
Europarlamentarul a atras atenția că simpla existență a cadrului legislativ nu garantează siguranța victimelor dacă sistemul judiciar nu acționează eficient:
„Legile sunt doar cuvinte pe hârtie dacă sistemul judiciar nu funcționează ca un scut, iar victimele nu se simt cu adevărat susținute și protejate. Iată ce susținem”.
Printre măsurile promovate se numără formarea unor magistrați specializați în gestionarea cazurilor de violență domestică.
„Magistrați specializați. Avem nevoie de judecători și procurori bine pregătiți, care să înțeleagă trauma victimelor și să ofere protecție imediată”, consideră Firea.
Un alt punct esențial vizează accesul gratuit la apărare juridică pentru femeile aflate în situații vulnerabile.
„Asistență juridică gratuită. Nicio victimă nu trebuie să renunțe la dreptate din cauza lipsei banilor. Ajutorul legal trebuie calculat pe veniturile proprii ale femeii, independent de cele ale soțului agresor”, punctează ea.
De asemenea, Firea a insistat asupra necesității ca instituțiile să nu amplifice suferința celor agresate.
„Fără victimizare secundară. Poliția și instanțele trebuie să fie spații de siguranță, nu locuri unde victimele sunt judecate sau intimidate”, mai spune Firea.
Apel pentru acțiune la nivel european
În finalul mesajului său, Gabriela Firea a transmis un angajament ferm de a continua demersurile în Parlamentul European pentru protejarea efectivă a femeilor.
„Mesajul meu este simplu: Fără justiție, nu există egalitate. Voi susține în Parlamentul European demersurile prin care toate fetele și femeie să fie protejate cu adevărat. Accesul la justiție este un drept universal, nu un privilegiu”, conchide ea.





























Comentează