Brazilianul Gabriel Medina, triplu campion mondial la surfing, a anunţat, luni, că va face o pauză în activitatea competiţională pentru a se îngriji de sănătatea sa mentală şi pentru a se reface după o accidentare la un şold, informează AFP, citat de Agerpres.
"Am decis să nu merg în Hawaii, pentru a-mi lua timpul necesar recuperării fizice şi mentale", a anunţat Medina într-o postare pe Instagram.
Această decizie, pe care o consideră una "din cele mai dificile" din viaţa sa, îl privează de primele etape din World Surf League (WSL), care vor debuta în Hawaii sâmbăta viitoare.
"Am probleme emoţionale de gestionat. Vin după câteva luni epuizante. Să recunosc şi să admit că nu am fost bine, a fost un proces foarte dificil şi să-mi iau timp pentru a avea grijă de mine a fost, poate, cea mai grea decizie din viaţa mea", a scris surferul.
Medina se alătură altor sportivi de top mondial care au invocat problema sănătăţii mentale în prim plan, precum gimnasta americană Simone Biles sau jucătoarea niponă de tenis Naomi Osaka.
"Sănătatea mentală este foarte importantă. Am nevoie să fiu la sută la sută din punct de vedere mental pentru a concura din nou. Voi deveni şi mai puternic", a adăugat el.
În 2021, Medina a devenit pentru a treia oară campion mondial la surfing, dar a ratat podiumul olimpic la Tokyo, unde era marele favorit.
Gabriel Medina, triplu campion mondial la surfing, va face o pauză în activitatea competiţională pentru a se îngriji de sănătatea sa mentală
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

9
Rapperul J. Cole va juca baschet în China, la Nanjing Monkey Kings
9

12
CSM București U17 s-a calificat în finala turneului preliminar de la Ankara
12

22
Guvernul și FRF pregătesc candidatura pentru finala Ligii Europa 2028 sau 2029
22

33
Gabriele Gravina a demisionat din funcția de președinte al Federaţiei Italiene de Fotbal
33

23
Iga Swiatek anunță un nou antrenor după începutul dificil de sezon
23

47
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
47

34
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
34

49
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
49

84
Ionel Dănciulescu revine pe banca tehnică după mai bine de un deceniu
84

41
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
41

54
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
54

51
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
51

5.528
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
5.528
















Comentează