Curtea de Apel Bucureşti a admis în principiu o contestaţie depusă de fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu, în care acesta solicită anularea condamnării de 10 ani şi 8 luni închisoare primită într-un dosar de corupţie.
Admiterea în principiu este o etapă preliminară, urmând ca judecarea pe fond a contestaţiei să se facă pe data de 16 decembrie.
"În baza art. 431 Cod de procedură penală, admite în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul-condamnat Oprescu Sorin Mircea împotriva deciziei penale nr. 575/A/13.05.2022 pronunţate în dosarul nr. 42389/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti-Secţia I Penală. Fixează termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare la data de 16.12.2022, ora 12,00, pentru când se citează contestatorul-condamnat Oprescu Sorin Mircea şi se încunoştiinţează apărătorul ales al acestuia. În baza art. 430 C.p.p. respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării deciziei penale nr. 575/A/13.05.2022 pronunţate în dosarul nr. 42389/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti-Secţia I Penală. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 08.12.2022", se arată în decizia CAB, conform AGERPRES.
Pe 13 mai, Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.
Este vorba de dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.
Oprescu a fugit din ţară înainte de a fi pronunţată sentinţa, fiind localizat în Grecia, de unde autorităţile acestei ţări refuză să-l extrădeze.
Fugit în Grecia, Sorin Oprescu primește vești din România: CAB admite în principiu judecarea unei contestaţii în anulare
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

297
Războiul pe mai multe fronturi costă - Parlamentul din israel a aprobat o majorare masivă a bugetului pentru apărare
297

1.568
SUA au avut discuţii cu Teheranul: Trump îi califică pe actualii lideri iranieni ca fiind „foarte rezonabili”
1.568

1.175
FOTO- VIDEO Situație de urgență în Vrancea - Zeci de oameni evacuați din calea inundațiilor
1.175

1.502
Semnal tot mai alarmant că americanii vor să intervină terestru în Iran
1.502

4.079
Jurnalist investigat pentru spoinaj face afirmații explozive: avioanele guvernului Orban ar fi adus în secret bani și obiecte de valoare din Rusia
4.079

1.603
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
1.603

6.487
Momentul de sinceritate al liderului SUA : Ce a spus Donald Trump despre intervenția în Iran
6.487

934
România nu intră în războaie: ministrul Apărării exclude trimiterea de trupe în Ucraina și Iran. 117 militari aflați în Irak au fost evacuați rapid
934

2.073
'La semnalul următor va fi ora…': povestea din spatele celei mai cunoscute voci după care românii își fixau ceasurile
2.073

4.938
Rusia pregătește o măsură care pune Europa pe jar: o mașină furată de oriunde din Occident poate deveni, peste noapte, una cu acte în regulă pe drumurile rusești
4.938

2.773
Uzina de producție a apei grele din Iran nu mai este operațională. Israelul și-a asumat responsabilitatea atacului
2.773

2.188
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
2.188

1.191
Știința s-a răzgândit iar despre cum se transmit virusurile de la animale la oameni: Nu e nevoie de mutații genetice
1.191
















Comentează