"Tous des oiseaux", un spectacol de teatru despre identitate şi conflictul israeliano-palestinian, pus în scenă de regizorul de origine libaneză Wajdi Mouawad, a câştigat prestigiosul trofeu al criticilor francezi, Grand Prix de la Critique, luni, la Paris, informează AFP, preluată de Agerpres.
Acest spectacol cu o durată de patru ore, jucat în arabă, ebraică, engleză şi germană, reprezintă în acelaşi timp o frescă istorică şi povestea intimă a unei familii evreieşti, abordând cu mult curaj clivajele societăţii actuale.
Prezentat la teatrul parizian Colline, condus de Wajdi Mouawad, acelaşi spectacol a câştigat şi premiul pentru cea mai bună creaţie a unor elemente scenice.
Premiul pentru cel mai bun spectacol jucat în provincie a revenit show-ului "Saigon", de Caroline Guiela Nguyen, o piesă eveniment la Festivalului de la Avignon 2017, ce prezintă poveştile de viaţă ale exilaţilor vietnamezi.
"Tristesses", un spectacol în care regizoarea belgiană Anne-Cecile Vandalem a prezentat în maniera unui roman poliţist scandinav ascensiunea la putere, plină de cinism, a unei femei care conduce extrema-dreaptă din Danemarca, a câştigat premiul pentru cel mai bun spectacol străin.
Benjamin Lavernhe, a cărui interpretare a entuziasmat presa de specialitate, a câştigat premiul pentru cel mai bun actor graţie rolului său din spectacolul "Les Fourberies de Scapin", pus în scenă de Denis Podalydes la Comedia Franceză.
Actorul francez, cunoscut pentru rolul din filmul "Le sens de la fete", a concurat în acest an la premiul Cesar pentru cea mai bună speranţă masculină şi la premiul Moliere pentru cel mai bun actor al unui teatru public.
Anouk Grinberg a fost recompensată cu interpretarea sa din spectacolul "Un mois a la campagne", de Ivan Turgheniev, regizat de Alain Francon. Presa de specialitate a salutat interpretarea subtilă a actriţei Anouk Grinberg, distribuită în rolul soţiei frustrate Natalia Petrovna.
"Les ondes magnetiques", o comedie semnată de David Lescot despre posturile radiofonice clandestine din Franţa anilor 1980, a câştigat premiul criticilor pentru cea mai bună creaţie a unei piese în limba franceză.
Premiul pentru cel mai bun spectacol pus în scenă de un teatru privat a fost câştigat de "Seasonal Affective Disorder", o poveste de iubire transgresivă, semnată de Lola Molina.
În domeniul producţiilor muzicale, Marele Premiu a revenit operei comice "Le Domino Noir", regizată de Daniel-Francois Esprit Auber, al cărei director muzical este Patrick Davin.
În categoriile dedicate dansului şi baletului, Marele Premiu a fost împărţit de spectacolul "Finding now", de Andrew Skeels, jucat la Montreal, şi spectacolul "Crowd" al franţuzoaicei Gisele Vienne, în timp ce balerinii din "Shechter II", compania pentru juniori a coregrafului israelian Hofesh Shechter, au fost desemnaţi cei mai buni interpreţi.
Trofeele Grand Prix de la Critique sunt decernate de Asociaţia profesională a criticilor de teatru, de muzică şi de dans, care grupează 140 de jurnalişti din presa scrisă şi audio-vizuală din Franţa şi din străinătate.
Franţa - Un spectacol de teatru despre conflictul israeliano-palestinian a câştigat Grand Prix de la Critique
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

26
Cercetătorii australieni au descoperit 110 specii marine noi în adâncurile Mării Coralilor
26

17
Catedrala ortodoxă rusă din Teheran, avariată în urma unor atacuri aeriene
17

1.687
Pe Lună se află resursa la care râvnesc toți. O fărâmă din ea ajunge la milioane de euro
1.687

17
Muzeul Luvru rămâne cel mai vizitat muzeu din lume, concurenţa venind din Orientul Mijlociu şi Asia în 2025
17

22
Comedia de epocă 'La Venus Electrique' va deschide Festivalul de Film de la Cannes
22

31
Volodimir Zelenski și poporul ucrainean, nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace 2026
31

10
Cei mai buni ciocolatieri belgieni își prezintă creațiile într-o expoziție de artă comestibilă cu tematică de Paşte
10

82
Cei 12 pași ai misiunii Artemis 2: Drumul echipajului NASA către Lună și înapoi
82

80
Sfârșit de drum pentru balena cu cocoașă: Autoritățile germane renunță la încercările de salvare
80

9
Orchestra Anima susține un concert de Paște la Catedrala 'Sfântul Iosif' din București
9

17
Spectacolul 'Ceasu' şi cămaşa miresii' va avea premiera la Sala Pictura a Teatrului Naţional Bucureşti
17

17
UNITER lansează campania 'Inside/Outside' pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România
17

10
Patruzeci de preoţi participă la Pelerinajul de Florii în Iaşi
10
















Comentează