Un proces care îngheață sângele a început luni în sudul Franței. Un bărbat care se prezenta drept hipnoterapeut este judecat pentru violuri în serie, după ce ar fi drogat femei și ar fi profitat de starea lor de vulnerabilitate. Cazul este atât de dur, încât instanța a decis ca audierile să aibă loc fără public.
Procesul care a șocat Franța
Un bărbat acuzat de violarea a 14 femei a ajuns în fața justiției franceze. Procesul lui Cyril Zattara, profesor de dans care pretindea că practică hipnoterapia, a debutat luni, la Aix-en-Provence, potrivit presei franceze. Judecata are loc la Tribunalul Penal din Bouches-du-Rhône, informează Mediafax.
Victimele, față în față cu agresorul
În sala de judecată, victimele au venit însoțite de membri ai familiilor. Multe dintre ele se cunoșteau deja și s-au îmbrățișat înainte de începerea audierilor, într-un gest de solidaritate.
La solicitarea uneia dintre femei, instanța a decis ca procesul să se desfășoare cu ușile închise.
În consecință, toate „persoanele publice”, inclusiv jurnaliștii, au fost evacuate din sală.
„Cum să te mai întorci la muncă după așa ceva?”
La ieșirea din tribunal, mama uneia dintre reclamante a explicat de ce victimele au cerut această măsură extremă: „Imaginați-vă că vă întoarceți la muncă după un proces precum acesta”.
Decizia de a închide procesul nu a fost unanim susținută. O avocată a cerut încă de la început ca audierile să fie nepublice, invocând necesitatea protejării demnității clientei sale.
În schimb, o altă avocată, care reprezintă șase dintre victime, a pledat pentru desfășurarea procesului în mod public.
Președintele instanței, Roger Arata, a intervenit pentru a clarifica situația, subliniind că o judecată cu ușile închise este un drept al reclamantului atunci când acesta îl solicită. Procurorul nu a contestat această decizie.
Acuzații cutremurătoare
Inculpatul, în vârstă de 47 de ani, se află în detenție de aproape cinci ani. Potrivit anchetatorilor, el ar fi comis violurile pe parcursul a aproximativ zece ani.
În plus, este cercetat penal și pentru încălcarea vieții private, fiind acuzat că a filmat femei fără consimțământul lor.
Un mod de operare calculat
Deși cei din anturaj îl descriau drept un bărbat sociabil și empatic, ancheta a scos la iveală un tipar clar de acțiune.
Conform probelor, acesta adăuga somnifere într-un pahar de vin sau de apă, pe care îl oferea victimelor.
După ce femeile deveneau amețite și vulnerabile, profita de starea lor pentru a le viola.
Un caz care amintește de un alt dosar celebru
Cazul a atras o atenție uriașă în Franța, fiind comparată cu dosarul în care 51 de bărbați au fost condamnați definitiv, majoritatea pentru violarea lui Gisèle Pelicot, femeie drogată sistematic de propriul soț.
Procesul de la Aix-en-Provence readuce în prim-plan o realitate șocantă: abuzuri grave comise sub masca încrederii, a terapiei și a siguranței.






























Comentează