Autorităţile franceze vor să promoveze deplasarea cu bicicletele prin construirea de piste mai bune rezervate bicicliştilor, acordarea de stimulente financiare celor care aleg să meargă la lucru cu acest mijloc de transport şi adoptarea de măsuri împotriva furtului de biciclete, relatează vineri agenţia Reuters preluată de Agerpres.
Premierul Edouard Philippe a precizat, citat de cotidianul Le Courrier de l'Ouest, că statul va investi circa 350 de milioane de euro pe parcursul a şapte ani în infrastructura pentru biciclişti. Scopul este de a ajuta autorităţile locale să finanţeze trasee care să limiteze discontinuităţile şi să evite intersecţiile periculoase, a spus premierul francez, care urma să anunţe oficial planul vineri seara în oraşul Nantes de pe coasta Atlanticului.
Spre deosebire de majoritatea celorlalte aspecte legate de transport, pistele pentru biciclişti sunt responsabilitatea autorităţilor locale şi nu a celor naţionale, ceea ce face ca aceste piste să fie în cea mai mare parte limitate ca întindere şi doar rareori să facă legătura între localităţi. Organizaţiile bicicliştilor cer de multă vreme îmbunătăţiri în acest sens, deoarece întreruperile de traseu îi fac pe mulţi să renunţe la ideea de a merge la serviciu cu bicicleta.
Olivier Schneider, preşedintele Federaţiei franceze a utilizatorilor de biciclete FUB, a remarcat că suma anunţată de 350 milioane de euro este departe de cea promisă în campania electorală de preşedintele Emmanuel Macron, de 200 de milioane de euro pe an, dar şi-a exprimat speranţa că totuşi municipalităţile vor fi încurajate să proiecteze noi facilităţi pentru biciclişti.
"50 de milioane de euro pe an nu vor transforma Franţa în Olanda, dar este un început", a remarcat Schneider.
În Olanda, aproape 30% din deplasări au loc cu bicicleta, comparativ cu doar 3% în Franţa, cu toate că în Franţa aproape jumătate din aceste deplasări se fac pe o distanţă mai mică de 5 kilometri, a menţionat ministrul francez al transporturilor, Elisabeth Borne.
Premierul francez a mai anunţat că din 2020 funcţionarii publici vor primi un bonus anual de 200 de euro neimpozabili pentru a merge la serviciu cu bicicleta, iar companiile private vor avea opţiunea de a le da angajaţilor lor în acelaşi scop o sumă de până la 400 de euro pe an.
Guvernul francez intenţionează de asemenea să creeze un sistem obligatoriu de inscripţionare a noilor biciclete pentru a preveni furtul şi să introducă ore de ciclism în şcoli.
Franța va investi 350 milione de euro în piste pentru bicicliști
București
8°C
Articole Similare

4
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
4

529
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
529

295
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
295

24
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
24

1.195
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
1.195

2.271
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
2.271

122
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
122

3.000
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
3.000

77
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
77

1.773
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.773

5.007
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
5.007

4.110
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
4.110

3.296
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
3.296
















Comentează