FOTO Fake-news! Jandarmeria Română atrage atenţia asupra unui proces-verbal falsificat cu AI care circulă pe internet

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 30-01-2026 17:59

Article thumbnail

Sursă foto: IGJR

Jandarmeria Română atrage atenţia asupra unei imagini care circulă în mediul online şi care prezintă un proces-verbal pretins a fi emis de Jandarmerie cu ocazia protestelor desfăşurate la data de 24 ianuarie, document care este generat şi modificat cu ajutorul inteligenţei artificiale şi care a generat în scurt timp sute de distribuiri şi zeci de reacţii.

Jandarmeria Română atrage atenţia asupra unui proces-verbal falsificat cu AI care circulă pe internet

"În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că documentul care circulă în mediul online a fost modificat faţă de procesul-verbal original, astfel încât informaţiile prezentate nu sunt conforme cu realitatea, conţinutul fiind unul ilogic şi incoerent", informează Biroul de presă al Jandarmeriei Române.

Oficialii Jandarmeriei au transmis, în scop comparativ, atât procesul-verbal original, cât şi documentul generat cu ajutorul inteligenţei artificiale, în cadrul căruia au fost evidenţiate punctual erorile şi neconcordanţele faţă de actul autentic.

proces verbal fake news

proces verbal jandarmerie

Recomandări pentru cetățeni

"Recomandăm cetăţenilor să verifice sursele din care provin informaţiile şi să manifeste prudenţă în distribuirea unor materiale care pot distorsiona adevărul sau induce în eroare opinia publică", arată sursa citată.

Potrivit documentului falsificat şi distribuit online, un cetăţean care ar fi participat la manifestările de 24 ianuarie în Iaşi ar fi fost amendat de Jandarmeria Bacău cu suma de 2.000 de lei, însă procesul-verbal conţine o serie de erori care denotă faptul că a fost generat automat cu AI.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri