Justiţia kîrgîză l-a inculpat marţi pe fostul preşedinte Almazbek Atambaev pentru corupţie şi a cerut ridicarea imunităţii parlamentare, o nouă etapă a crizei politice generate de rivalitatea dintre actualul şef al statului şi predecesorul său, informează AFP, conform agerpres.ro.
Deputaţii kîrgîzi, majoritatea loiali preşedintelui actual Sooronbai Jeenbekov, fost aliat devenit rival al lui Atambaev, vor trebui să decidă miercuri dacă îi retrag sau nu imunitatea fostului şef al statului.
În aprilie, Parlamentul kîrgîz a votat un text care-l incriminează pe preşedinte în faţa legii pentru infracţiuni comise în timpul mandatului său după ce acesta predă puterea. Această lege este considerată o măsură menită să accentueze presiunea asupra lui Almazbek Atambaev, devenit un critic virulent al lui Sooronbai Jeenbekov.
Alegerea lui Jeenbekov în 2017 a permis predarea paşnică a puterii între doi preşedinţi aleşi în Kârgâzstan, considerată ţara cea mai democratică din Asia Centrală şi scena a două revoluţii, în 2005 şi 2010, dar şi a unor violenţe etnice.
Tensiuni au apărut rapid între cei doi oameni politici, Almazbek Atambaev criticând mai multe numiri efectuate de Sooronbai Jeenbekov. La rândul său, Jeenbekov a demis mai mulţi înalţi funcţionari apropiaţi ai fostului preşedinte Atambaev.
Fostul preşedinte al Kîrgîzstanului, Almazbek Atambaev, a fost inculpat pentru corupţie
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

50
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
50

32
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
32

26
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
26

288
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
288

472
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
472

33
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
33

468
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
468

409
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
409

547
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
547

685
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
685

1.134
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.134

64
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
64

853
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
853
















Comentează