Fostul fundaş Gordon McQueen, 68 de ani, care a excelat la jocul aerian în perioada când a jucat la Leeds United şi Manchester United şi a adunat 30 de selecţii la naţionala Scoţiei, i-a avertizat pe fotbaliştii de astăzi în privinţa riscurilor reprezentate de lovirea mingii cu capul, după ce a fost diagnosticat cu demenţă vasculară, scrie marţi cotidianul The Guardian.
Familia lui McQueen a spus că el îşi poate recunoaşte prietenii şi rudele, dar funcţiile sale cognitive sunt afectate. Potrivit familiei, fostul fundaş se teme că lovirea repetată a mingii cu capul ar fi putut fi un factor.
"Fotbalul i-a permis să vadă lumea şi să cunoască nişte lucruri la care ar fi putut doar să viseze. El vrea însă ca alţi fotbalişti din generaţia de astăzi să ştie că lovirea repetată a mingii cu capul ar putea fi periculoasă", a afirmat familia într-un comunicat.
"Tata a înscris câteva goluri importante în cariera lui şi a reuşit lovituri cu capul memorabile, însă obişnuia să rămână mai mult la antrenamente, ca să exerseze trimiţându-i mingea cu capul portarului mereu şi mereu. Se întreabă dacă acest lucru a contribuit la apariţia demenţei, primele simptome apărând la el când avea în jur de 65 de ani", se adaugă în comunicat.
Printre golurile înscrise de el la naţională a fost şi cel din minutul 89 al meciului România - Scoţia, încheiat 1-1, pe 1 iunie 1975, în preliminariile EURO 1976. McQueen a punctat atunci cu un şut de la circa 14 metri.
McQueen şi-a început cariera la St Mirren, iar în 1972 a semnat cu Leeds, cu care în 174 a câştigat campionatul Angliei, pentru ca anul următor să aibă o contribuţie importantă la calificarea în finala Cupei Campionilor Europeni. Din 1978 până în 1985, el a evoluat la Manchester United.
După ce a agăţat ghetele în cui, el a antrenat o echipă din ţara sa, Airdrie, apoi a devenit un popular comentator pentru televiziunea Sky Sports. În 2013 el a dezvăluit cum un chirurg, vecin al său, i-a salvat viaţa după ce a fost diagnosticat cu cancer de laringe.
McQueen este ultimul fotbalist diagnosticat cu demenţă. Anul trecut, în momentul decesului a doi campioni mondiali în 1966 cu naţionala Angliei, Jack Charlton şi Nobby Stiles, presa a anunţat că ei sufereau de demenţă, iar un coechipier al lor, Sir Bobby Charlton, a fost diagnosticat cu această boală.
Federaţia engleză de fotbal (FA) susţine două cercetări independente, foşti jucători fiind examinaţi pentru a detecta demne de degenerescenţă neurocognitivă.
Fostul internaţional scoţian Gordon McQueen a fost diagnosticat cu demenţă
Explorează subiectul
Articole Similare

25
Serie A: Genoa, echipă patronată de Dan Şucu, a fost învinsă de AS Roma
25

9
Antrenorul lui Flamengo, Filipe Luis, şi-a prelungit contractul cu campioana Braziliei
9

64
Tragedie în anturajul lui Anthony Joshua: antrenorii săi au murit într-un accident rutier
64

19
Cupa Africii pe Naţiuni: Maroc a câştigat grupa A, după 3-0 cu Zambia
19

9
FC Botoşani se va pregăti la Mogoşoaia
9

19
CSM Oradea, CS Voluntari și SCM Craiova câștigă în etapa de campiona
19

57
Dinamo se reuneşte în a doua zi a anului şi va pleca în Antalya
57

40
Petrolul Ploieşti s-a despărţit de Iustin Răducan
40

70
Jake Paul şi-a exprimat sprijinul pentru Anthony Joshua, implicat într-un accident rutier în Nigeria
70

20
Africa de Sud s-a calificat în optimile CAN 2025, după 3-2 cu Zimbabwe
20

44
Viitorul lui ter Stegen, incert la FC Barcelona, poate fi la Girona
44

17
Artistul italian Dardust va asigura coloana sonoră oficială a JO 2026 Milano-Cortina
17

31
Antrenorul Ruben Amorim a explicat schimbarea sistemului de joc al lui Manchester United
31

















Comentează