James Comey, fost director al FBI demis în 2017 de Donald Trump, a criticat luni "minciunile" preşedintelui american şi i-a îndemnat pe congresmenii republicani să îi reziste, relatează AFP preluată de Agerpres.
"Reputaţia FBI a fost pătată pentru că preşedintele Statelor Unite, împreună cu acoliţii săi, a minţit în permanenţă în legătură cu acesta. În faţa acestor minciuni, mulţi oameni de bine (...) cred aceste absurdităţi", le-a declarat James Comey jurnaliştilor pe culoarele Congresului de la Washington.
"Persoanele care sunt mai bine informate, inclusiv membrii republicani ai acestei instanţe, trebuie să aibă curajul să reziste şi să spună adevărul", a adăugat el.
James Comey a fost audiat din nou cu uşile închise de congresmeni în special în legătură cu ancheta asupra e-malurilor candidatei democrate Hillary Clinton în timpul campaniei din 2016.
Acest avertisment din partea unuia dintre inamicii lui Donald Trump a răspuns la mesajele critice pe Twitter ale liderului de la Casa Albă la adresa poliţiei federale americane publicate în ultimele zile.
"FBI a făcut ceva absolut de neimaginat şi nemaiauzit înainte de declanşarea ilegală a vânătorii de vrăjitoare. Ei au pătruns în interiorul biroului unui avocat", a scris Donald Trump pe Twitter duminică.
Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a percheziţionat în aprilie, la ordinul justiţiei, birourile lui Michael Cohen, fost avocat al lui Donald Trump.
Schimbul de replici dintre James Comey şi cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite sunt frecvente, dar s-au intensificat în ultimele săptămâni.
Donald Trump l-a demis pe neaşteptate în mai 2017, ceea ce a deschis calea desemnării procurorului special Robert Mueller pentru a prelua dosarul ingerinţelor ruse.
"Altădată republicanii înţelegeau că acţiunile unui preşedinte au importanţă, că vorbele unui preşedinte, că statul de drept şi adevărul au importanţă. Unde sunt aceşti republicani în prezent?", a interpelat James Comey
Fostul director FBI îndeamnă congresmenii republicani să reziste minciunilor lui Trump
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

4
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
4

16
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
16

46
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
46

2.840
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele?
2.840

1.475
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
1.475

60
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
60

2.999
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
2.999

3.921
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
3.921

25
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
25

3.514
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
3.514

2.983
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.983

137
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
137

57
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
57
















Comentează