Fostul căpitan al naţionalei de rugby a Irlandei şi jucător la Connacht, Ray McLoughlin, a încetat din viaţă la vârsta de 82 de ani, scrie BBC, citat de agerpres.
Conform sursei, acesta a decedat la domiciliul său, din Ballinasloe, după o lungă suferinţă.
McLoughlin, care a avut şi două prezenţe la selecţionata Leilor britanici şi irlandezi, a evoluat de 40 de ori în tricoul verde al naţionalei sale, între 1962 şi 1975, purtând de opt ori banderola de căpitan, iar pentru clubul său a avut 34 de apariţii.
În 1966, a fost primul jucător de la Connacht care a fost selectat de British and Irish Lions şi, de asemenea, a luat parte la turneul victorios din Noua Zeelandă cinci ani mai târziu.
Cele 34 de apariţii ale sale pentru Connacht l-au făcut unul dintre jucătorii cu cele mai multe selecţii din era amatorilor.
"McLoughlin a fost un reper pentru clubul Connacht şi pentru rugbyul irlandez. Transmitem întreaga compasiune familiei sale şi suporterilor irlandezi,'' se arată într-un comunicat al grupării.
Fostul căpitan al naţionalei de rugby a Irlandei, Ray McLoughlin, a încetat din viaţă la vârsta de 82 de ani
București
9°C
Articole Similare

0
E oficial. Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României
0

54
Deficit uriaș la Rapid în 2025. Giuleștenii aproape de dezastru. Cum s-a descurcat Gigi Becali
54

41
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
41

56
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
56

28
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
28

29
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
29

2.140
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.140

18
Tiger Woods nu va fi căpitanul echipei SUA la Ryder Cup în 2027
18

5.273
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
5.273

73
Rugbist suspectat de sinucidere, diagnosticat post-mortem cu o afecțiune la cap
73

94
Gică Popescu, sfat pentru cumnatul Hagi: Dacă nu acum, atunci când?
94

32
Bianca Andreescu, out de la Charleston
32

34
Ucraina cere ca CIO să analizeze statutul 'neutru' al sportivilor ruşi
34
















Comentează