Michael Cohen, fostul avocat al preşedintelui american Donald Trump, va fi eliberat anticipat din închisoare din cauza epidemiei de coronavirus, conform unei relatări media, transmite DPA potrivit Agerpres.
Biroul Federal al Penitenciarelor din SUA l-a informat pe Cohen, a relatat CNN, citându-l pe avocatul acestuia, Roger Adler.
Mai mulţi deţinuţi şi angajaţi de la închisoarea Otisville din statul New York, unde Cohen trebuia să îşi ispăşească sentinţa de trei ani de detenţie până în noiembrie 2021, au fost testaţi pozitiv cu noul coronavius, conform CNN.
După o carantină de 14 zile, lui Cohen i se va permite să îşi petreacă restul sentinţei în arest la domiciliu. Nu a fost oferită data exactă a eliberării sale.
Cohen a pledat vinovat în 2018 în instanţă la mai multe capete de acuzare, printre care mărturie falsă în Congres şi încălcarea legislaţiei privind finanţarea campaniei.
Ultima faptă a implicat plăţi pentru cumpărarea confidenţialităţii despre care Cohen spune că le-a făcut în numele lui Trump.
Cohen a lucrat pentru Trump timp de peste un deceniu şi a fost descris deseori ca fiind cel care se ocupă de aranjamentele acestuia, până când între cei doi a apărut o dispută, potrivit DPA.
Cohen s-a distanţat de Trump şi a lansat acuzaţii grave împotriva sa în instanţă şi în Congresul SUA.
Fostul avocat al lu Trump va fi eliberat anticipat din închisoare din cauza epidemiei de coronavirus
Explorează subiectul
Articole Similare

131
„Parada planetelor” - Fenomen astronomic extem de rar: șase planete se aliniază într-un spectacol superb pe cer
131

501
Lupta pentru putere la Kiev - Ambițiile lui Valeri Zalujnîi
501

1.511
Americanii intră oficial în Parlamentul României: SUA lansează în România prima filială internațională a unui institut de analiză legislativă
1.511

1.050
Disputa din jurul conductei Drujba escaladează - Slovacia dă o lovitură puternică Ucrainei
1.050

30
VIDEO Armata SUA dă o nouă lovitură presupușilor narcotraficanți din America Latină
30

59
Masacrul din vestul Canadei: Ottawa convoacă oficiali ai OpenAI
59

938
Incompatibilitate cât casa pentru președinta Băncii Centrale Europene: ia „morman” de 140.000 euro pe an, în pofida interdicţiei BCE (FT)
938

1.438
Succesorul Codruței Kovesi la șefia EPPO - Comisia LIBE și-a desemnat favoritul
1.438

63
Gisele Pelicot, primită la Londra de regina Camilla
63

128
Tensiuni diplomatice - Ambasadorul SUA la Paris nu s-a prezentat la o convocare a Ministerului francez de Externe
128

1.656
VIDEO La patru ani de război, Putin a decorat Armata Rusă și face amenințări nucleare împotriva dușmanilor săi: „Rămâne prioritatea noastră absolută”
1.656

2.711
Cortina a căzut: agenți FSB și Wagner, în spatele flotei „fantomă” a Rusiei / Franța a prezentat dovezi
2.711

66
O nouă explozie în Ucraina - Şapte poliţişti, răniţi în sudul ţării
66

















Comentează