Fostul mare fotbalist german Christoph Metzelder a fost condamnat joi în oraşul Dusseldorf la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru difuzarea de imagini pornografice cu minori, el pledând vinovat la acuzaţia care i-a fost adusă, transmite AFP potrivt Agerpres.
Metzelder a recunoscut joi, în prima zi a procesului, că le-a trimis pe WhatsApp în 2019 imagini pornografice cu minore mai multor femei, printre care fosta sa prietenă, cea care l-a denunţat.
Iniţial, procesul urma să dureze până la începutul lui mai, însă mărturisirile făcute de Metzelder au deschis calea către această condamnare la 10 luni de închisoare cu suspendare.
Circa 300 de fişiere cu conţinut sexual prezentând copii sau adolescenţi au fost găsite pe telefonul său mobil în cursul anchetei.
"Accept sancţiunea şi le cer iertare victimelor violenţelor sexuale. Va trebui să trăiesc restul vieţii cu această vinovăţie", a declarat înaintea verdictului Metzelder, ce risca până la cinci ani de închisoare.
"Ştie ce a făcut. De asemenea ştie că asta poate fi considerat o greşeală şi ştie că trebuie să-şi asume responsabilitatea", a declarat pe 21 aprilie unul dintre avocaţii săi, Ulrich Sommer. "Este şocat de el însuşi, de faptul că a avut acest fel de viaţă dublă", a adăugat avocatul, care a susţinut că Metzelder "evident nu este" un pedofil.
Fostul fundaş al Mannschaft-ului, în vârstă de 40 de ani, urma un curs de antrenori la Federaţia germană de fotbal (DFB) în momentul deschiderii anchetei, în septembrie 2019.
Postul public de televiziune ARD, pentru care fostul jucător devenise consultant, a decis imediat să suspende colaborarea cu acesta pe durata investigaţiilor.
Vicecampion mondial în 2002 cu echipa Germaniei, Metzelder are 47 de selecţii la prima reprezentativă între 2001 şi 2008.
El a jucat cea mai mare parte a carierei la Borussia Dortmund (2000-2007), apoi la Real Madrid (2007-2010) şi la Schalke, de unde s-a retras în 2013.
Fostul jucător conducea o agenţie de publicitate şi "Fundaţia Christoph Metzelder", care susţine proiecte pentru copii şi tineri. În parale, el antrena echipa Under-19 a modestului club TuS Haltern.
Fost vicecampion mondial, condamnat la închisoare pentru pornografie infantilă
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Rugbist suspectat de sinucidere, diagnosticat post-mortem cu o afecțiune la cap
0

8
Gică Popescu, sfat pentru cumnatul Hagi: Dacă nu acum, atunci când?
8

17
Bianca Andreescu, out de la Charleston
17

24
Ucraina cere ca CIO să analizeze statutul 'neutru' al sportivilor ruşi
24

46
Damir Dzumhur, deranjat de spectatori la Țiriac Open. Printre aceștia ar fi fost și Marius Șumudică
46

79
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
79

15
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
15

61
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
61

78
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
78

116
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
116

44
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
44

2.505
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.505

50
Chelsea înregistrează cea mai mare pierdere din fotbalul englez
50
















Comentează