Marea Britanie ar putea fi mai sigură dacă decide să iasă din Uniunea Europeană, întrucât ar putea avea un control mai mare asupra imigraţiei, a declarat Richard Dearlove, fost şef al serviciilor de informaţii externe britanice MI6, relatează joi Reuters.
Afirmaţiile lui Dearlove, survenite la două zile după atacurile teroriste de la Bruxelles, contravin celor ale premierului britanic David Cameron care a susţinut că într-o lume tot mai instabilă Marea Britanie ar fi mai slabă şi mai nesigură dacă ţara ar ieşi din Marea Britanie.
Atentatele comise marţi dimineaţă pe aeroportul internaţional Bruxelles-Zaventem şi în staţia de metrou Maelbeek din capitala belgiană s-au soldat cu cel puţin 31 de morţi şi circa 300 de răniţi.
Şef al MI6 în perioada 1999-2004, Richard Dearlove a spus că în cazul părăsirii UE de către Marea Britanie (aşa-numitul Brexit) securitatea naţională a ţării ar putea avea foarte puţin de suferit.
''Fie că eşti un european entuziast sau nu, adevărul despre Brexit dintr-o perspectivă a securităţii naţionale este că pentru Marea Britanie costul ar fi scăzut'', a scris Dearlove în revista Prospect.
Atentatele comise marţi la Bruxelles au relansat dezbaterea internă din Marea Britanie referitoare la oportunitatea rămânerii ţării în forul comunitar european.
De asemenea, fostul şef al MI6 a estimat că securitatea Uniunii Europene ar avea de pierdut dacă Marea Britanie decide să părăsească forul european. ''Europa ar fi printre potenţialii perdanţi în ceea ce priveşte securitatea naţională'', a adăugat el.
Premierul britanic David Cameron a lansat luna trecută campania pentru menţinerea ţării în UE, dar demersul se anunţă dificil. Există în continuare un număr important de alegători indecişi, dar şi un puternic curent eurosceptic în chiar rândurile partidului său conservator. De altfel, şase membri ai guvernului, precum şi Boris Johnson, popularul primar conservator al Londrei, au ales să militeze pentru ieşirea din UE.
Fost șef MI6, încurajează ieșirea Marii Britanii din UE
București
7°C
Articole Similare

891
Primul interviu oferit de noul ambasador al SUA la București: semnal indirect pentru Călin Georgescu
891

19
Atac armat în Argentina - Un adolescent a ucis o persoană și a rănit alte opt înainte de a fi arestat
19

52
FOTO O toaletă aurie, ironie la adresa renovărilor ordonate de Donald Trump la Casa Albă
52

1.716
„Secretul” lui Zelenski: cum trăiește din doar 670 euro salariu pe lună? Președintele Ucrainei și-a publicat declarația de avere
1.716

25
Șeful CENTCOM a vizitat Israelul și s-a întâlnit cu șeful Statului Major al IDF
25

22
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
22

2.684
S-au făcut planurile la Kiev: România devine ruta-cheie pentru noua conexiune Ucraina-Bulgaria
2.684

103
Haosul de la conducerea noului regim din Iran complică negocierile cu SUA (presă)
103

42
Albania se pregătește pentru intrarea în UE: Dorim să închidem negocierile de aderare până în 2027
42

5.131
Șeful Pentagonului în mijlocul unui scandal uriaș - Pete Hegseth ar fi încercat o investiție care l-ar fi îmbogățit chiar inainte războiului din Iran
5.131

3.861
Femeia care are 'butonul de panică' al Pământului: cum s-a mobilizat întreaga lume pentru asteroidul care a dispărut brusc
3.861

116
VIDEO Cea mai mare dronă de transport din lume a efectuat primul zbor de probă
116

46
Negocieri de pace pentru Iran - Ministrul pakistanez de externe merge la Beijing
46
















Comentează