Bursele americane și europene se confruntă cu una dintre cele mai agitate sesiuni din ultimele luni, după ce președintele Donald Trump a reaprins disputa comercială cu Europa și a readus în atenție conflictul diplomatic legat de Groenlanda.
Bursele din SUA
Contractele Futures indică o deschidere negativă pentru piețele americane. Dow Jones ar putea scădea cu peste 700 de puncte, iar S&P 500 și Nasdaq arată pierderi de aproximativ 2%. Este prima zi completă de tranzacționare după weekend. Bursele au fost închise luni cu ocazia Zilei Martin Luther King Jr, arată CNN, potrivit Mediafax.
Indicele VIX – cunoscut drept „indicatorul fricii” pe Wall Street – a urcat cu 27%, depășind nivelul de 20 pentru prima dată din noiembrie. Analiștii vorbesc despre o tendință de „Sell America”. În limbaj simplu, dolarul american scade, obligațiunile sunt vândute, iar randamentele cresc, semn al neliniștii din piață.
Situația a fost amplificată de declarațiile lui Donald Trump privind introducerea unor tarife de 10% pentru importuri din mai multe state europene, printre care Danemarca, Marea Britanie și Franța. Aceste afirmații au venit pe fondul conflictului legat de Groenlanda, teritoriu danez pe care președintele american a sugerat că SUA ar trebui să îl dețină.
Bursele europene
Bursele din Europa au deschis în scădere, indicele Stoxx 600 coborând cu aproximativ 1%. Piața din Danemarca a fost printre cele mai afectate, pe fondul amenințărilor comerciale din partea Washingtonului. Există îngrijorări că Uniunea Europeană ar putea răspunde cu măsuri dure, inclusiv sancțiuni care să lovească direct companiile americane.
Pe măsură ce acțiunile se depreciază, investitorii se îndreaptă către active considerate sigure. Aurul și argintul au atins noi maxime istorice, un semnal clasic al temerilor privind o perioadă îndelungată de instabilitate.
Specialiștii avertizează că disputa depășește cadrul economic și se transformă într-o problemă politică, cu potențial de escaladare rapidă. Relațiile transatlantice sunt sub presiune, iar piețele se pregătesc pentru o etapă volatilă, în care declarațiile politice pot influența direcția burselor de la o oră la alta.




























Comentează