Forţele militare turce au avut duminică un schimb de focuri cu jihadişti ai fostei ramuri a Al-Qaida în Siria la frontiera provinciei Idleb, la o zi după anunţul făcut de Ankara privind o viitoare operaţiune în această zonă, au transmis o organizaţie nonguvernamentală şi martori, relatează AFP, scrie agerpres.ro.
Această provincie, singura din nord-vestul sirian care nu se află sub controlul regimului lui Bashar al-Assad, este controlată în mare majoritate de gruparea Fateh al-Cham, cunoscută în trecut sub numele de Frontul al-Nosra. Această organizaţie domină coaliţia jihadistă Tahrir al-Cham pe care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan vrea să o alunge din această provincie cu ajutorul rebelilor sirieni.
Duminică dimineaţă, combatanţi ai Tahrir al-Cham au tras asupra unor militari turci care demolau o parte a unui zid ce separă Turcia de provincia siriană Idleb, au subliniat martori şi Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
"Un grup al Tahrir al-Cham a deschis focul asupra vehiculului care demola o parte din zid, iar turcii au ripostat şi bombardat zona", a declarat pentru AFP un martor la frontieră, sub acoperirea anonimatului.
OSDO a vorbit de asemenea despre "schimburi violente de focuri de armă", precizând că tiruri de obuz turce au lovit o zonă din apropierea unei tabere de refugiaţi, determinând mai mulţi civili să fugă din zonă.
OSDO a subliniat de asemenea că Tahrir al-Cham a bombardat o poziţie turcă în apropiere de punctul de trecere Bab al-Hawa, dar că incidentul nu pare pentru moment să marcheze începutul operaţiunii anunţate sâmbătă de Erdogan.
Postul privat de televiziune turc NTV a raportat de asemenea un schimb de focuri la frontieră, citând 'surse militare'. Conform NTV, armata turcă a folosit artileria pentru a-i susţine pe aliaţii săi rebeli sirieni.
Provincia Idleb reprezintă una din cele patru "zone de dezescaladare" dezvăluite în mai de susţinătorii internaţionali ai părţilor aflate în conflict, pentru a instaura armistiţii durabile în mai multe regiuni din Siria.
Forţele militare turce, schimb de focuri cu jihadişti ai fostei ramuri a Al-Qaida în Siria la frontiera provinciei Idleb
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

424
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
424

640
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
640

45
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
45

1.367
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.367

58
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
58

1.965
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
1.965

2.794
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.794

1.664
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.664

56
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
56

2.304
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.304

39
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
39

2.064
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.064

83
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
83
















Comentează