Armata siriană a anunţat luni că a preluat controlul deplin asupra a zeci de localităţi din zona rurală din nord-vestul provinciei Alep şi îşi va continua cu intensitate campania de a elimina grupările insurgente "oriunde le găsim", relatează Reuters potrivit Agerpres.
Acest avans al armatei s-a produs după ce forţele preşedintelui Bashar al-Assad i-au îndepărtat pe insurgenţi de pe autostrada M5 care leagă Alep de Damasc, redeschizând astfel cel mai rapid drum dintre cele mai mari două oraşe din Siria pentru prima dată în ultimii ani, într-o victorie strategică importantă pentru regim.
Susţinute de puternice atacuri aeriene ruseşti, forţele guvernamentale se luptă de la începutul anului să recucerească zonele rurale din Alep şi părţi din provincia învecinată Idlib unde insurgenţii anti-Assad îşi au ultimele bastioane.
Avansul armatei a făcut ca sute de mii de civili sirieni să fugă spre graniţa cu Turcia, în cea mai amplă strămutare de populaţie din acest război vechi de nouă ani.
Aceste victorii au pus în pericol cooperarea fragilă dintre Ankara şi Moscova, care sprijină facţiuni opuse în conflict.
Turcia şi Rusia urmează să aibă luni o nouă rundă de discuţii la Moscova, după mai multe solicitări ale Ankarei ca forţele lui Al-Assad să se retragă şi să fie aplicat un armistiţiu.
Totuşi, forţele armate siriene au transmis într-un comunicat că vor continua ceea ce ele numesc "sarcina sacră şi nobilă de a scăpa de ultimele rămăşiţe ale organizaţiilor teroriste oriunde le găsim pe teritoriul Siriei"
Forțele lui Bashar al-Assad își consolidează controlul asupra provinciei Alep
București
7°C
Articole Similare

891
Primul interviu oferit de noul ambasador al SUA la București: semnal indirect pentru Călin Georgescu
891

19
Atac armat în Argentina - Un adolescent a ucis o persoană și a rănit alte opt înainte de a fi arestat
19

52
FOTO O toaletă aurie, ironie la adresa renovărilor ordonate de Donald Trump la Casa Albă
52

1.716
„Secretul” lui Zelenski: cum trăiește din doar 670 euro salariu pe lună? Președintele Ucrainei și-a publicat declarația de avere
1.716

25
Șeful CENTCOM a vizitat Israelul și s-a întâlnit cu șeful Statului Major al IDF
25

22
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
22

2.684
S-au făcut planurile la Kiev: România devine ruta-cheie pentru noua conexiune Ucraina-Bulgaria
2.684

103
Haosul de la conducerea noului regim din Iran complică negocierile cu SUA (presă)
103

42
Albania se pregătește pentru intrarea în UE: Dorim să închidem negocierile de aderare până în 2027
42

5.131
Șeful Pentagonului în mijlocul unui scandal uriaș - Pete Hegseth ar fi încercat o investiție care l-ar fi îmbogățit chiar inainte războiului din Iran
5.131

3.861
Femeia care are 'butonul de panică' al Pământului: cum s-a mobilizat întreaga lume pentru asteroidul care a dispărut brusc
3.861

116
VIDEO Cea mai mare dronă de transport din lume a efectuat primul zbor de probă
116

46
Negocieri de pace pentru Iran - Ministrul pakistanez de externe merge la Beijing
46
















Comentează