Uniunea Europeană şi Indonezia au desfăşurat, duminică şi luni, primul lor exerciţiu naval comun în Marea Oman, pe baza unei potenţiale operaţiuni antipiraterie, indică un comunicat comun citat de France Presse.
Manevrele au mobilizat o corvetă a forţelor navale indoneziene şi o fregată a forţei navale a UE (Eunavfor) detaşată din misiunea aero-navală europeană Atalanta de combatere a pirateriei în largul coastelor Somaliei.
''Exerciţiul, pe scenariul unei operaţiuni anti-piraţi, constă în aterizări de elicoptere pe punte, evoluţii tactice complexe pe mare, inspectarea navelor suspecte şi realimentare cu carburant pe mare'', au precizat Bruxelles şi Jakarta în comunicatul comun.
Operaţiunea UE-Indonezia este organizată la câteva zile după un exerciţiu militar comun de trageri cu muniţie de război, ce a reunit soldaţi indonezieni, americani şi din ţări aliate, în urma creşterii tensiunilor în jurul insulei Taiwan.
În luna februarie, cele 27 de state membre ale UE şi-au consolidat parteneriatul cu ţările din regiunea Asia-Pacific în contextul ascensiunii puterii Chinei.
Acest exerciţiu euro-indonezian intervine în contexul în care misiunea europeană Atalanta este fragilizată după încheierea, în luna martie, a autorizării din partea ONU ce permitea navelor de război străine să intre în apele teritoriale somaleze pentru a lupta contra pirateriei - un cadru căruia însăşi Somalia s-a opus mult timp.
Forța navală a UE implicată într-un exercițiu comun cu Indonezia pe fondul tensiunilor din jurul Taiwanului
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
2

1.110
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
1.110

12
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
12

1.918
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
1.918

1.628
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
1.628

64
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
64

2.229
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.229

62
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
62

5.873
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
5.873

51
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
51

72
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
72

6.229
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
6.229

5.986
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”/ Reacția lui Macron
5.986
















Comentează